Ultimul disc Black Sabbath, „The End”, e un dar de la zei

Iată ce o să poți vedea după ce îl cumperi. Noi spunem că merită să afli despre ce e vorba.

Acum aproape 50 de ani, Thor l-a folosit pe Mjolnir pentru a crea o furtună răvășitoare, din care au ieșit ca o creație a zeilor, englezii de la Black Sabbath. Au fost, apoi, încoronați regi ai heavy metalului, așa cum îl știm noi în ziua de azi. Ozzy Osbourne descrie această călătorie ca fiind o aventură incredibilă, care a ajuns să definească un întreg gen de muzică. Ceva echivalent cu vinul zeilor, doar că pentru urechile muritorilor, cu alte cuvinte. (Gata. Am terminat cu metaforele siropoase.)

„The End” este o celebrare a ultimului concert Black Sabbath, de la Birmingham Genting Arena, care a avut loc pe 4 februarie 2017. Showul ăsta de adio a fost de neuitat, iar înregistrarea lui va fi lansată de Eagle Vision, pe 17 noiembrie 2017. Ce o să poți găsi pe discul ăsta? Noi suntem de părere că va conține tot ce ți-ai putea dori. Printre singleuri se vor număra hiturile „Iron Man”, „Paranoid”, „War Pigs” și multe altele, iar vizualul se va ridica și el la înălțimea așteptărilor. Efecte optice, unele pirotehnice, care i-au uimit pe fani, dar chiar și fețele fanilor cu gura căscată. Nu știm cum ți se pare ție, dar măcar partea cu fanii uimiți ar fi amuzant de urmărit.

Materialele video vor conține, spun cei de la Blabbermouth, și înregistrări cu cântece pe care trupa nu le-a cântat în turneu, dar care le-au plăcut foarte tare artiștilor. Sesiunile astea în spațiul intim al studiourilor Angelic au fost înregistrate la câteva zile după ultimul concert, special pentru fani.

Tony Iommi și Geezer Butler nu au anunțat încă ce planuri au pentru carierele lor după despărțire, însă Ozzy va începe în 2018 un turneu de adio, despre care poți citi mai multe aici.

Uite aici un extras de pe discul „The End”, „N.I.B.”, iar sub el lista cu ce o să găsești, mai exact, pe el.

Live la Birmingham Genting Arena pe 4 februarie 2017:

  1. Black Sabbath
  2. Fairies Wear Boots
  3. Under The Sun / Every Day Comes And Goes
  4. After Forever
  5. Into The Void
  6. Snowblind
  7. Band Intros
  8. War Pigs
  9. Behind The Wall Of Sleep
  10. Bassically / N.I.B.
  11. Hand Of Doom
  12. Supernaut / Sabbath Bloody Sabbath / Megalomania
  13. Rat Salad / Drum Solo
  14. Iron Man
  15. Dirty Women
  16. Children Of The Grave
  17. Paranoid

Sesiunile de înregistrare la studiourile Angelic:

  1. The Wizard
  2. Wicked World
  3. Sweet Leaf
  4. Tomorrow's Dream
  5. Changes

Foto: Guliver / Getty Images

Web radios