Ucigașul lui John Lennon consideră că a fost mântuit

„A fost o faptă atroce, dar Iisus m-a iertat.” spune Mark.

Mark Chapman, ucigașul lui John Lennon, susține că a fost iertat de Iisus pentru ceea ce a făcut. Scrisoarea în care el și-a declarat mântuirea a fost vândută de curând unui cumpărător privat.

Scrisoarea veche de 25 de ani este adresată unui prieten al lui Chapman, coleg al acestuia la Attica Correctional Facility, cunoscut doar ca și „Michael”Mark se afla acolo din 1980, încă de la înfăptuirea crimei, iar în 1981, acesta a fost condamnat pentru asasinarea lui Lennon, pe care l-a împușcat de patru ori. Cântărețul se întorcea în New York împreună cu soția sa, Yoko Ono.

„De asta a ales [Iisus] să moară, și-a vărsat sângele pentru iertarea păcatelor noastre – chiar și alor mele.” a scris criminalul. „De asta a venit. Vreau doar să știi că și tu Îl poți cunoaște și simți pe acest Salvator. Pentru că El chiar este un salvator. Știu sigur. Acum doisprezece ani l-am împușcat și ucis pe super starul rock John Lennon, fost membru Beatles. Există și o carte care explică ce motive am avut, dar a fost cu adevărat o întâmplare atroce. Nu am uitat-o nicio secundă.”

În încercarea de a-l convinge pe Michael că poate fi mântuit, Chapman a continuat să își descrie călătoria spirituală. „Iisus este totul. Am descoperit asta în mulții ani pe care i-am petrecut aici, la Attica. Prin toate încercările prin care am trecut, El a fost alături de mine. Ne iubește pe toți. Și pe mine, și pe tine.”

Ucigașul a adăugat: „Despre Iisus am vrut să îți scriu astăzi, deoarece nu este un personaj de poveste, ci o persoană reală pe care eu am ajuns să o cunosc îndeaproape.”

Scrisoarea a fost găsită și vândută recent de către Serial Killers Inc., o firmă specializată în vânzarea de obiecte ce au aparținut criminalilor. Eric Holler, patronul acestei companii, a spus că scrisoarea a fost obținută prin intermediul acestui Michael și că nu a existat un contact direct cu criminalul. „Scrisoarea a fost cumpărată la aproximativ o oră după ce am pus-o în vânzare. Mi-ar plăcea să putem obține mai multe obiecte ce au aparținut lui Chapman, se vând foarte bine.”

Mark Chapman se află într-o închisoare de maximă securitate lângă Buffalo, NY, iar cererile de eliberare condiționată i-au fost refuzate odată la fiecare doi ani.


Foto: Facebook, Guliver / Getty Images, Ultimate Classic Rock

Web radios