Festival caritabil #3010 pentru a marca 2 ani de la tragedia din Colectiv

Asociatia Colectiv GTG 3010 organizează o serie de evenimente caritabile pentru a marca 2 ani de la tragedia ce a avut loc în clubul Colectiv.

Au trecut 2 ani de când s-a întâmplat. Nu am uitat. Event-ul poate fi găsit și pe Facebook, chiar aici

Asociația Colectiv GTG 3010 organizează următoarele evenimente caritabile:

Vineri, 27 Octombrie, ora 18, ne strângem în parcul din fața magazinului Unirea, de unde vom pleca la ora 19 într-un marș al aducerii aminte. Punctul final va fi fostul club Colectiv. Aici vă așteptam, pe cei care puteți veni, cu câte o chitară. Vrem să cântăm toți. Pentru ei, pentru cei 65 de tineri, care, în urma incendiul din 30 octombrie 2015 au plecat spre ceruri pe note de chitară.

Duminică, 29 Octombrie vom avea o seară de reunire a celor care au suferit, a celor care au ajutat, a celor care ne-au fost alaturi. Începând cu ora 18 vom asculta muzică interpretată, de Orchestra Medicilor București Dr. Emil Nichifor. Concertul va avea loc la Arenele Romane.

Luni, 30 Octombrie, orele 18, la Arenele Romane, vom avea un concert acustic susținut de:

  • Subcarpați
  • Coma
  • Luna Amară
  • Cred că Sunt Extraterestru
  • Gray Matters
  • Days of Confusion
  • Pixels
  • Breathelast
  • Jinxy Von Ders

Participarea la concert se va face în baza unui bilet de acces, al cărui preț va fi de 50 de lei. 

Bilete vor putea fi achiziționate în avans de aici sau de la intrare, în ziua evenimentului, în limita locurilor disponibile.

Vă așteptăm pe toți, cu mic, cu mare, să vă alăturați nouă.

Web radios