Noel E. Monk a discutat din nou despre dedesubturile povestii Van Halen. Noel a fost roadie al formatiei in 1978, iar din 1979 pana in 1985 a fost manager. Fostul manager pregateste lansarea cartii "Runnin' With The Devil: A Backstage Pass To The Wild Times, Loud Rock, And The Down And Dirty Truth Behind The Making Of Van Halen". Monk a spus: "Van Halen inseamna Edward si David. Astia sunt. Atat. Nu exista o alta varianta cu Cherone sau cu mai stiu eu cine. As vrea sa vad un alt solist al trupei care are curajul sa sara de pe podiumul de la tobe de la o inaltime de 5 metri, sa faca un spagat in aer si sa aterizeze perfect. Oricine incearca asta va ajunge direct la spital. Nimeni nu poate sa faca ce facea Dave. Este unic. Cand a plecat Dave, nu m-a mai interesat. Pentru mine nu mai exista formatia. Apoi a venit Cherone. Nici atunci nu m-a mai interesat pentru ca pur si simplu trupa nu mai exista. Orice ai face Van Halen nu exista fara Dave si Edward. Nu poti sa il indepartezi pe nici unul dintre ei. Vad acum ca Hagar incearca o reuniune cu doi solisti. Vrea sa demonstreze ca si el a insemnat Van Halen. Ma face sa rad. Este o gluma proasta."




























