Ramai cu urechea pe Rock FM, pentru ca la Monsters Day vom asculta U2 cat e ziua de lunga!
Irlandezii de la U2 s-au intalnit sa cante impreuna la prima repetitie in anul 1976, ca urmare a anuntului postat la avizierul scolii de catre Larry Mullen, Jr., in varta de 14 ani. Sase tineri au raspuns, insa doar trei dintre ei aveau sa cunoasca succesul mondial. Astfel, avand drept sala de repetitii bucataria din casa parintilor lui Mullen, adolescentii Paul Hewson (Bono) la voce, David Evans (The Edge) si fratele sau mai mare, Dik Evans la chitara, Adam Clayton la chitara bas, Ivan McCormick si Peter Martin i s-au alaturat lui Larry Mullen in incercarea de a crea o trupa. Ultimii doi aveau sa paraseasca formatia chiar din primele saptamani, iar, dupa o perioada de timp, si Dik Evans “alegea” (fortat de ceilalti patru colegi, care considerau ca treaba ar merge mai bine daca ar fi doar patru), sa se concetreze asupra studiilor academice.
Dupa spusele tobarului Mullen, pentru “aproximativ zece minute”, trupa s-a numit “The Larry Mullen Band”, dar, apoi, a intrat in scena Bono, care s-a instaurat imediat ca lider incontestabil. Alte doua nume sub care au evoluat au fost Feedback si The Hype. La ultimul concert la care au aparut drept The Hype (1977), Dik Evans si-a luat adio de la public si a parasit scena, lasandu-i pe scena, simbolic, pe cei patru colegi care s-au numit, de atunci, U2.
Un moment important in istoria U2 se intampla chiar in 1978, cand trupa castiga un concurs de talente, in Irlanda. Astfel, au ocazia sa inregistreze un demo intr-un studio profesional si sa semneze cu Bill Graham, care le devine manager. In propria tara, U2 incep sa cunoasca succesul, insa international nu erau inca foarte apreciati de public sau de criticii muzicali, desi, in America, Bono era deja considerat un showman carismatic si plin de pasiune.
In 1981, in timp ce inregistrau al doilea album – “October” – Bono, The Edge si Mullen, care se alaturasera unui grup crestin din Dublinul natal, incep sa ia in considerare parasirea formatiei, intrucat, in opinia lor, rock-ul si crestinismul proclamat de Shalom Fellowship nu se potriveau deloc. Dupa o perioada de meditatie, muzicienii se hotarasc sa renunte, totusi, la grupul crestin si sa continue cu U2.
Primul adevarat succes comercial este inregistrat cu albumul “War”, din 1983. Insa, pentru a nu se plafona in “cruciada pacifismului”, U2 schimba directia odata cu “The Unforgettable Fire”, care s-a dorit a fi un disc mult mai artistic si mai complex. Concertele din turneu au fost mutate in arene, ceea de demonstra ca U2 cucereau din ce in ce mai multi fani.
La concertul Live Aid pentru Ethiopia, de la stadionul Wembley, are loc un episod ce va deveni emblematic pentru relatia lui Bono cu fanii U2: in timp ce cantau “Bad”, vocalul sare in public si danseaza cu un fan, in fata a 82.000 de spectatori si a milioane de telespectatori.
In 1987, apare multaclamatul si multcontroversatul album “The Joshua Tree”, disc la a carui creare au contribuit foarte multi factori: dorinta muzicienilor de a explora traditia muzicala a Americii si a Irlandei, experienta castigata in urma participarii la turneul Amnesty International’s A Conspiracy of Hope si calatoriile lui Bono in San Salvador si Nicaragua (unde vocalul U2 vede ce efect are influenta politicii americane asupra populatiei dislocate in timpul conflictelor interne). Astfel, cel de-al cincilea disc devine expresia antipatiei, dar si a admiratiei nedisimulate pentru America. De asemenea, produsul muzical atat de bine vandut le aduce si primele doua Grammy-uri (din cele 22 din intreaga cariera) si le asigura concerte pe stadioane.
A doua mare schimbare de directie muzicala are loc la inceputul ultimului deceniu al secolului trecut. Inspirati fiind de caderea Zidului Berlinului si de transformarile din Europa, U2 lanseaza, dupa multe lupte interne, discul Achtung Baby (1991). Albumul are un succes urias si marcheaza a doua reinventare a formatiei.
Urmatoarele albume urmaresc aceeasi directie trasata de Achtung Baby, insa inclina evident inspre autoironie si satira a culturii pop globalizante. Experimentele continua odata cu discurile de la sfarsitul anilor ’90 – insa nu mai sunt la fel de apreciate ca in trecut. Premiile Grammy nu se lasa asteptate, fanii ii sustin, dar acum, dupa o decada de succes colosal, U2 se intorc la concertele din arene, spre deosebire de cele de pe stadioane din anii precedenti.
How to Dismantle an Atomic Bomb (noiembrie 2004) reprezinta o intoarcere la hard rock si la naivitate. Turneul Vertigo are un succes incontestabil, iar albumul si piesele de pe el castiga toate cele opt premii Grammy la care fusesera nominalizate.
Cel mai recent disc, No Line on the Horizon (2009) este mult mai experimental decat ultimele doua albume, insa nu suficient de inovativ pentru criticii muzicali si nu suficient de comercial pentru fani, astfel incat produsul nu inregistreaza aceleasi vanzari uriase cu care U2 erau obisnuiti. Cu toate ca produsele de studio nu mai sunt la fel de apreciate precum in trecut, turneele si concertele U2 raman legendare: formatia este singura a carei concerte din anii 2000 au fost sold-out in exclusivitate, iar U2 360º Tour reprezinta turneul cu cele mai mari incasari din istorie, depasind astfel recordul celor de la The Rolling Stones.
Discografie:
Boy (1980)
October (1981)
War (1983)
The Unforgettable Fire (1984)
The Joshua Tree (1987)
Rattle and Hum (1988)
Achtung Baby (1991)
Zooropa (1993)
Pop (1997)
No Line on the Horizon (2009)
