Propunerea cinematografică a Mexicului pentru premiile Oscar din 2014 este cel mai şocant thriller mexican, care urmează să fie lansat din 8 noiembrie în cinematografele din ţară.
HELI, regizat de unul dintre cei mai provocatori şi contemporani cineaşti, Amat Escalante, a fost distins anul acesta cu Premiul pentru regie la festivalul de film de la Cannes.
Producţia mexicană intră în cursa premiilor Oscar din 2014 pentru categoria celui mai bun film străin şi a fost selectată pentru tema sa atât de actuală şi controversată despre ţara contrastelor: narcotraficanţi, corupţie, droguri şi violenţă.
HELI prezintă povestea unui băiat din Mexic, care duce o viaţă obişnuită, într-o familie normală. Viaţa lui se schimbă radical după ce sora lui, Estela, se îndrăgosteşte de un tânăr cadet, Beto. El se hotărăște s-o ia de soție și să fugă împreună, însă are nevoie de bani. Drogurile confiscate de superiorii săi din armată și oficial distruse i-ar putea aduce bani buni, așa că Beto decide să le fure, iar consecinţele sunt devastatoare.
Filmul scandalizează şi şochează cu scenele de tortură şi violenţă, iar unele au fost inspirate de pe youtube şi din cazuri reale apărute în presa locală mexicană. Aşa cum suna replica unuia din traficanţii din film: “ Deschide ochii pentru a nu rata spectacolul!”
După victoria de la Cannes, rămâne de văzut dacă thrillerul mexican o să câştige premiul prestigious al Academiei Americane de Film. Astfel, Heli o să intre pe lista celor mai cunoscute filme mexicane nominalizate la Oscar: “Labirintul lui Pan” ( Guillermo del Toro), “Biutiful”( Alejandro Gonzalez Inarritu) şi multe altele.




























