Paul McCartney a iesit pe strazile din Hollywood pentru a sustine un concert surpriza. Paul a cantat mai multe piese de pe albumul ce urmeaza sa fie lansat in data de 15 octombrie, dar si cateva hituri cunoscute. In total, trecatorii s-au bucurat de un setlist format din 15 cantece, printre care si Let It Be, Hey Jude, Magical Mystery Tour, Junior's Farm, Band On The Run, Save Us, Another Days sau New. Paul McCartney a fost intervievat de catre Jimmy Kimmel. Artistul a vorbit despre perioada Beatles: "Prima piesa scrisa de mine si de Lennon a fost 'I Saw Her Standing There'. Uneori visez ca sunt pe scena cu Beatles si lumea incepe sa plece de pe stadion... ma trezesc transpirat si-mi dau seama imediat ca am visat. Lumea nu a plecat niciodata de la un concert Beatles."




























