Peste 50.000 de romani au asistat miercuri seara la cel mai asteptat show al anului: Roger Waters – The Wall, la Bucuresti. Un spectacol exceptional, care a beneficiat de un sunet excelent, de cele mai bune efecte speciale si de muzicieni ovationati dupa fiecare piesa din setlist.
The Wall a inceput in forta la 20:30, cand intreg spatiul dintre scena impresionanta si Palatul Parlamentului a fost plin pana la refuz de spectatori. Dupa primele piese, Roger Waters i-a salutat pe fani si le-a multumit, in limba romana, pentru ca au venit la spectacol intr-un numar atat de mare. Artistul i-a aplaudat si pe copiii romani care au urcat pe scena si alaturi de care a cantat celebra “Another Brick in the Wall”.
Au urmat zeci de minute de rock adevarat, in care Waters si echipa sa le-au oferit fanilor un show pe care nu-l vor uita, intrerupt doar de o pauza de 20 de minute in care pe zid au fost proiectate imagini in care apar victime ale conflictelor, primite de artist de la cei apropiatii acestora.
La finalul spectacolului, dupa ce uriasul zid din Piata Constitutiei a fost pus la pamant, Roger Waters le-a multumit romanilor inca o data. “Ati fost un public fabulos. Este o seara pe care n-o s-o uitam”, le-a declarat el zecilor de mii de spectatori.
Rock FM a fost tot timpul in mijlocul celui acestui mare eveniment muzical al anului 2013. Pe pagina speciala dedicata concertului din Piata Constitutiei, Rock FM i-a invitat pe romani sa fie, prin muzica rock, vocea eliberarii, sa ia atitudine si sa nu lase blazarea sau nemultumirea sa conduca. De asemenea, postul nostru de radio i-a invitat pe fani sa-I trimita fotografii cu mesaje pentru Roger Waters. Alexandra Popa si Bogdan Mazarache, doi dintre cei care au facut-o, au avut sansa de a-l intalni miercuri seara, in backstage, chiar pe artistul care le-a oferit romanilor o seara cu adevarat unica.























































































