Alpin Film Festival, cel mai mare festival internațional din România dedicat filmului și
culturii montane, revine între 21 și 27 septembrie 2026 la Brașov, Râșnov și
Bușteni. Selecția oficială a ediției 2026 include peste 40 de filme documentare
cu tematică montană, venite din peste 18 țări şi reunite într-o selecție de
colecție.
Programul aduce în fața publicului titluri care au fost selecționate și
premiate la cele mai importante festivaluri de gen și de documentar din lume –
Cannes, IDFA, Sheffield DocFest, Visions du Réel, Banff, Trento, Kathmandu sau
Bilbao – alături de cele mai spectaculoase
producții românești cu tematicǎ montanǎ ale ultimilor doi ani.
Titluri de neratat în
Competiția Internațională
Iarna de fier (Iron Winter), producția australiană regizată de Kasimir Burgess, vine la Brașov
direct cu Marele Premiu al Festivalului de la Banff 2025
Cântecul pădurii (Le Chant des forêts), semnat de celebrul fotograf și cineast Vincent Munier, este
considerat de critici cel mai bun documentar francez de natură din ultimii 20
de ani.
Bătrânul Fulger (Old Man Lightning), regizat de Dawn Kish, este unul dintre cele mai premiate filme de
alpinism ale momentului
Sherpa, filmul de
referință al regizoarei Jennifer Peedom, va fi prezentat într-o proiecție
specială realizată în parteneriat cu International Alliance for Mountain Film
(IAMF).
Competiția Românească de
film montan
Secțiunea dedicată producțiilor autohtone aduce
anul acesta o serie de titluri excepționale: Hoinari prin munți, filmul
lui Cosmin Dumitrache despre Marlene și Dinu Mititeanu; Șona, o poveste
scrisă în piatră, un poem cinematografic din universul pictorului Ștefan
Câlția, regizat de Mircea Gherase; portretele realizate de Ruxandra
Hurezeanu ultramaratonistului Tibi Ușeriu și alpinistului David Neacșu;
precum și Scărița Belișoara (Dan Curean) și Siguranța pe Via
Transilvanica (Alex Dima).
Selecția Oficială Alpin
Film Festival 2026
COMPETIȚIA INTERNAȚIONALĂ – Secțiunea
„Alpiniada”
•
Bătrânul
Fulger / Old Man Lightning – SUA – 60 min – r. Dawn Kish
•
Sustraiak
/ Rădăcini pierdute – Spania – 73 min – r. Luis Arrieta Etxeberria
•
Calea
cea crudă / Cruel Way – Bulgaria – 109 min – r. Deyan Bararev
•
Courma
și Courmayeur – Italia – 79 min – r. Elettra Gallone
•
The
Extra Miles – Brazilia – 52 min – r. Rafael Duarte
•
Neîmblânzit
/ Untamed – Elveția – 60 min – r. Fabio Minnig și Zimy Da Kid
•
4000
m de casă / 4000 m from Home – Franța – 64 min – r. Pierre Cadot
•
K2
mon amour – Franța – 40 min – r. Mathieu Rivoire
•
Mireasa
de pe Mont Blanc – Marea Britanie – 28 min – r. Grace T.S.P.
•
Vârful
Diavolului / Papsura – Marea Britanie – 35 min – r. Morgan Shields
•
Cele
cinci comori ale zăpezii – Marea Britanie – 27 min – r. John Porter
•
Moara
artiștilor – Franța – 25 min – r. Pierre Cadot
•
Sud –
Italia – 32 min – r. Alberto Storti
•
Dorul
etern / Eternal Longing – Cehia – 24 min – r. Tomáš Galásek
•
Zborul
– Elveția – 26 min – r. Nicolas Falquet
•
Nix –
Andorra – 21 min – r. Jessone Morillon Sanz, Eric Rossell Vela, Oscar Julià
•
Muntele
Lunii – SUA – 90 min – r. Chris Benchetler
•
Vântul
bate oriunde dorește – Georgia – 69 min – r. Ivan Boiko
COMPETIȚIA INTERNAȚIONALĂ – Secțiunea
„Muntele Vrăjit”
•
Cântecul
pădurii – Franța – 95 min – r. Vincent Munier
•
Muzica
Apusenilor 2 – Ungaria – 85 min – r. Balázs Szendőfi
•
Iarna
de fier / Iron Winter – Australia – 89 min – r. Kasimir Burgess
•
Sânge
și noroi – Belgia – 90 min – r. Jean-Gabriel Leynaud
•
Cumetrele
/ Kumotry – Polonia – 69 min – r. Emilia Sniegoska
•
Wild
East – România / Australia / Suedia – 36 min – r. Maia Wilker
PROIECȚIE SPECIALĂ IAMF
•
Sherpa
– Australia – 96 min – r. Jennifer Peedom
COMPETIȚIA ROMÂNEASCĂ
•
Hoinari
prin munți – 90 min – r. Cosmin Dumitrache
•
Șona,
o poveste scrisă în piatră – 90 min – r. Mircea Gherase
•
Scărița
Belișoara – 50 min – r. Dan Curean
•
Siguranța
pe Via Transilvanica – 35 min – r. Alex Dima
•
Tibi
Ușeriu – r. Ruxandra Hurezeanu
•
David
Neacșu – r. Ruxandra Hurezeanu
•
Trofeul Mezzalama
10 ani după - 22 min - r Ciprian Lolu
COMPETIȚIA DE SCURTMETRAJE
•
Arhaic
– Franța – 14 min – r. Mathieu Le Lay
•
Dansul
naturii – Austria – 13 min – r. Henri Bentheim
•
Grade
A Bulls*t – SUA – 13 min – r. Gareth Lea
•
Vol
céleste – Franța – 12 min – r. Éric Briche
•
Kronoschock
– Spania – 12 min – r. Ignasi Lopez
UN MUNTE DE ISTORII – cu un program ale cǎrui detalii se vor anunța în curând.
În avanpremiera celei de-a 11-a ediții Alpin Film Festival, publicul este invitat duminică, 13 septembrie, de la ora 19:30, la Club Control din București, la proiecția specială „Șona, o poveste scrisă în piatră”, în regia lui Mircea Gherase, urmată de o întâlnire cu sculptorul Virgil Scripcariu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile în sală. Acest eveniment de warm-up introduce publicul bucureștean în atmosfera ediției din acest an și îi oferă o primă imersiune în universul Alpin Film Festival.
Despre Alpin Film Festival: ALPIN FILM FESTIVAL este un eveniment cultural internațional dedicat filmului, cărții și fotografiei, care promovează civilizația montană în toate dimensiunile ei – patrimoniale, turistice, ecologice, economice, educaționale și sportive. Născut în inima țării, la poarta Transilvaniei, la Brașov, festivalul a devenit un reper pe harta evenimentelor culturale montane internaționale. Din 2020, face parte din prestigioasa alianță International Alliance for Mountain Film (IAMF), alături de 27 de festivaluri din 20 de țări de pe 5 continente.
Programul proiecțiilor se găsește pe www.alpinfilmfestival.ro și pe pagina de Facebook facebook.com/alpinfilmfestival.




























