„12 membri ai juriului trebuie să decidă dacă
jurnalistul britanic Ian Bailey chiar a ucis-o pe cineasta franceză Sophie
Toscan Du Plantier în 1996”.
„Pelu are 30 şi
ceva de ani şi trăieşte de pe azi pe mâine din mizerul salariu de proiecţionist
la un cinema administrat de primărie”.
„Regizorul folosește aceeași cameră cu care
bunicul îl filma în copilărie...”
Mai sus, am extras la întâmplare din sinopsisurile unor filme din
programul TIFF. Dar sunt multe alte indicii care sugerează că, în iunie la
Cluj, cinemaul se celebrează pe sine. Ceea ce este mai firesc ca un tort la această
ediție aniversară, cu numărul 25.
Dealtfel, o întreagă secțiune din festival este
dedicată anului cinematografic 2001. Între titlurile care au marcat începutul
de mileniu și rămân la fel de radicale și proaspete 25 Years Later se
numără „Pianista” (r. Michael Haneke), „Amélie ( r. Jean
Pierre Jeunet), „Mullholland Drive” (r. David Lynch) sau musicalul
underground „Hedwig and the Angry Inch” (r. John Cameron
Mitchell), devenit între timp un simbol al culturii alternative. Nu
putea lipsi „Marfa și banii” (de Cristi Puiu), filmul-cult care a
anunțat apariția Noului Cinema Românesc.
Personal, pentru mine se împlinesc 20 de ani
de la premiera unui alt film emblematic românesc la TIFF. Corneliu Porumboiu
venea la Cluj imediat după Cannes cu „A fost sau n-a fost?”, într-un
cinema Republica arhiplin (redenumit între timp „Florin Piersic”). Un spațiu
care pur și simplu vibra. Am căutat rândurile scrise la cald în 2006:
„N-am mai văzut până acum la cinema aşa o
dezlănţuire de simpatie. Practic, se aplauda ca la teatru, la fiecare scenă
savuroasă. Nu pot uita senzația aceea, când ești suspendat în timpul filmului
și nu vrei să se mai încheie vreodată.”
La două decenii de la acel moment, festivalul
îi dedică lui Porumboiu o retrospectivă integrală, care va include toate
filmele sale, de la primele scurtmetraje până la La Gomera (2019).
Dublu câștigător al Trofeului Transilvania, regizorul va primi Premiul
special al ediției aniversare și va susține un masterclass.
„Este o invitație de a (re)descoperi un autor
care a redefinit, film cu film, nu doar cinemaul românesc, ci și felul în care
limbajul, adevărul și realitatea pot fi puse sub semnul întrebării pe ecran”,
transmit organizatorii.
„Realitatea pe ecran?” E acoperită în program:
de la invazia rusă în Ucraina (văzută atât din perspectiva ucrainenilor cât și
a rușilor), la războaiele devastatoare din Orientul Mijlociu, dar și despre cum
AI remodelează echilibrul de putere al lumii (în documentarul „Puterea Inteligentă”) sau memoria umană (în „Piatră Foarfece
Hârtie”, noul film de Adrian Sitaru).
Vremurile mai
întunecate par prielnice pentru umorul negru. Stă dovadă selecția Pitch
Black Anthology care pornește din anii ’70 și de la autori legendari precum
Luis Buñuel („Farmecul discret
al burgheziei”) până
la copiii-teribili din zilele noastre, precum Quentin Dupieux („Incidentul cu pianul”) sau „Tipul
de la pompe funebre”, filmat integral cu un iPhone de
iranianul Abdolreza Kahani.
Planul e să
(re)vizitez câteva delicatese letale, gen „Marea Crăpelniță” (r.Marco Ferreri, 1973) sau „In Bruges”. Daaaar...
pentru fiecare plan pe care-l faci la TIFF știi că există și un
contraplan la fața locului. E prea mare și ofertant să-l poți cuprinde. Din
start trebuie să accepți că planurile făcute pe hârtie vor cădea. Mai mult ca
sigur vei renunța la ceva ca să prinzi altceva.
Adică aș vrea să ajung la selecția de
scurtmetraje românești, care include titluri de la Radu Jude („Plan Contraplan”),
Radu Muntean („Index”) dar și voci mai tinere. Vreau să văd debuturile
de la Zilele Filmului Românesc dar și titlurile proaspete de la Cannes: „Minotaur”
de Andrei Zvyagintsev (premiat cu Grand Prix) sau „Crăciun Amar” de Pedro
Almodovar, într-o proiecție în aer liber la Castelul Banffy din Bonțida.
Apropo de Castel, ca de obicei la TIFF sună
bine și propunerile muzicale din zona indie și alternativ rock. De exemplu,
concertele live cu românii Robin & The Backstabbers, Gramofone, Vlad Corb
sau duo-ul siriano-libanez Kazdoura, format în Toronto la intersecția dintre
tradiția arabă și influențe de psychedelia, funk și soul.
Recunosc că cel mai tare mă atrage cine-concertul
„Meandre”, o bijuterie avangardistă din 1967 în regia lui Mircea Săucan
actualizată muzical de formația Golan.
Din tortul uriaș (cum altfel?) de la TIFF poate ieși un gangster cu
mitralieră fix ca în „Some Like It Hot” (prezentat în versiune
restaurată 4 K) sau chiar Marilyn Monroe, în expoziția fotografică (Dear Marilyn) dedicată actriței la 100 de ani de la naștere.
Atenție! Tortul mai poate conține urme de sirene,
de Littlefinger aka Aidan Gillen (din „Game of Thrones” și „Peaky Blinders”), Tipu’
de la Cablu, pionul lui Lenin, jurnalul unei cameriste sau Atlasul Universului,
Dracula și alți vampiri sau chiar o săritură de nota 10. Expoziția „Nadia,
între perfecțiune, magie și mister” aduce în prim-plan una dintre marile
legende ale sportului mondial, la 50 de ani de la performanța de la Montreal.
Toate și multe altele de gustat în festinul
TIFF.25, această nuntă de
argint combinată cu teen spirit.
