Una dintre formațiile care mi-au rămas în minte încă din, parcă, primul meu an la Rock The Underground a fost Maerigold. Atunci am vorbit cu ei despre „Grădina Din Mijlocul Orașului”, albumul lor de debut — un material care m-a cucerit cu atmosfera lui caldă de vară, cu sunetul blând, ca o seară petrecută într-o grădină ascunsă de lume.
Apoi, recunosc, am pierdut pentru o vreme firul cu ce au mai făcut băieții. Dar i-am regăsit când mă așteptam mai puțin: într-o seară de jam session la Echoes, unde se întâmplă adesea lucruri frumoase și spontane.
Acolo am ajuns să vorbim despre noul lor album, „Spini” — un material mult mai introspectiv, melancolic, care te obligă să sapi prin propriile colțuri sensibile. Dacă „Grădina Din Mijlocul Orașului” era partea luminoasă, caldă, plină de liniște și prospețime, „Spini” pare a fi aceeași grădină privită prin lupă: acolo unde, printre flori și parfum, rămân inevitabil și câțiva spini. E un album sincer și direct, care își asumă durerea, dar scoate la suprafață frumusețea vindecării — momentul în care îți dai voie să simți, să accepți și să pui ordine în haosul interior.
Tocmai de aceea le-am propus o discuție pe îndelete, în care să explorăm povestea din spatele albumului, piesa care îi emoționează cel mai mult și felul în care a arătat perioada în care „Spini” a prins viață. Iată povestea albumului, spusă de solistul trupei, Andru Hanganu.
A trecut ceva vreme de când lumea nu a mai auzit multe de la voi, până la lansarea „Spini”. Cum a fost perioada asta pentru voi? În mod evident ați fost foarte creativi!
Maerigold: Putem să începem prin a spune că ne-am bucurat foarte mult de recepția primului album și de lunile ce au tot urmat, în care oamenii ne-au încurajat constant și și-au exprimat nerăbdarea de a vedea ce vom face în continuare.
La momentul respectiv încă eram doar eu (Andru) și Gabi în ecuație și life happened. Am vrut să întregim trupa atunci, dar nu ne-a ieșit; Gabi a fost plecat o perioadă la Iași și Maerigold a ieșit puțin din vizor.
Andru: Între timp, am început să vorbesc cu Rareș Nechita despre muzică și despre dorința de a compune și am ajuns astfel să lucrăm într-un format de „întâlniri muzicale” în care toți trei veneam cu melodii care ne plac, idei mai rafinate sau nu, versuri și tot așa. Iar când s-a întors Gabi, acest nou nucleu a mers în studio și am dat drumul la “Spini”, din nou sub coordonarea lui Mihai Costăchescu.
A fost o vară foarte distractiv; albumul a prins formă în aproximativ 2–3 săptămâni adunate și a trezit foarte multă creativitate în noi (am venit cu 4 melodii, am plecat cu 8). Mihai și-a deschis propriul studio/sală de repetiții (Vizavi Recording), care a devenit „acasă” pentru Maerigold, iar ideile au venit tocmai datorită a tot ce era pus la dispoziție acolo. După ce a fost gata albumul, cu ajutorul unor prieteni dragi am început și partea de promovare și content.
Scopul a rămas să ajungem la o formulă în care să ne putem afișa și live, iar încetul cu încetul ne-a și ieșit. Vlad Enache s-a realăturat trupei la bass cu dorința de a readuce muzica în viața lui, iar piesa lipsă a fost Andrei Urdeș, care a venit plin de entuziasm și energie. De atunci, tot stăm în sala de repetiții și ne pregătim să cântăm live.
Albumul e trist, te face să te scormonești puțin. Care e povestea din spate?
Andru: Păi, cât timp Maerigold nu a fost pe primul plan, am trecut printr-o perioadă dificilă. M-am luptat cu singurătatea și, dat fiind și overthinking-ul la pachet, am avut foarte multe gânduri de procesat. Versurile sunt scrise de mine, cu excepția melodiei „Spini”, care este co-scrisă cu Rareș. Melodiile nu sunt o reprezentare directă a vieții pe care am dus-o, ci mai degrabă niște exerciții de aprofundare în niște personaje inspirate din sentimente trăite și, probabil, necesită niște dedicații pe care nu le-am spus și nici nu știu dacă le voi spune vreodată.
Astfel, ideea întregului album devine despre acești „spini” scoși din inimă — care dor în momentul în care îi extragi, dar te lasă să te vindeci după aceea. Pentru mine, ocazia de a scrie acest album a fost tocmai asta: o terapie prin muzică, o eliberare de sentimente despre care nu vorbesc cu nimeni în lume.
Descrieți-mi puțin cum ați aranjat albumul. Am simțit că ascult o poveste, că mă plimbă, cumva, intenționat, prin anumite stări aranjate cu grijă.
Andru: Deși nu este un album conceput cu o poveste unitară, cu început și final, am reușit să dăm o ordine pieselor prin energia lor și prin temele principale din spate. „Mumie” nu avea cum să nu fie prima melodie — ne-am dat seama de asta încă din timpul înregistrărilor, pentru că e plină de energie și entuziasm pripit.
De aici mai departe am început să gândim cum ar curge bine albumul prin tematici. Așa am ajuns la structura actuală: în „Mumie” se prezintă acest stil de viață haotic și impulsiv, care se transformă într-o apatie față de viață în „Absent”, urmată de o imaginare a unui frumos ce ar fi putut fi în „Vis” și o regretare a trecutului nevindecat în „Înec în trecut”.
„Eclipsă” e o odă adusă unei intersectări de o importanță majoră, menită să fie doar trecătoare; „Spini” e o întrebare existențială despre ce drum alegi când treci prin greu — cel care te afundă complet sau cel care te renaște din flăcări — iar „Rămas bun” este exact asta, un rămas-bun pe care așteptam să-l scriu pentru cineva pe care l-am pierdut încă din liceu.
Care e cea mai emoționantă piesă de pe “Spini” pentru voi? De ce?
Andru: Pentru mine, „Eclipsă” este cea mai emoționantă melodie de pe album. Este prima melodie compusă de mine pe noua mea chitară, iar versurile au apărut într-o sesiune de writing atât de intensă și s-au așezat atât de repede acolo unde trebuiau, încât nu pot alege altceva. Simt că am avut ocazia să scriu ceva ce nu știu dacă voi depăși vreodată ca însemnătate personală și lirică.
Ce reacții ați primit până acum de la public legat de album?
Andru: Reacția de până acum a fost mereu „când aveți concert?”, deci cred că putem spune că oamenii au fost entuziasmați. Albumul a fost o colecție de single-uri adunate, plus câteva melodii compuse pe lângă (așa ne-a dus pe noi capul când am pornit la drum), iar energia pe care am primit-o de la oameni a venit pe parcursul anului.
Ce urmează pentru voi?
Andru: Cum ziceam, ne pregătim să cântăm live, să înceapă lumea să ne vadă în formulă completă și să ieșim și noi din „peștera repetițiilor”. Am avut deja o primă întâlnire cu publicul, la o seară de open mic la Echoes — ne-a plăcut, le-a plăcut, semnalele sunt bune, deci abia așteptăm să începem să ne vedem (și să ne vedeți) mai des.
