Text de Alexandru Baicoană.
Nu cred să fie român căruia să nu-i fi trecut pe la urechi „Wind of Change”. Mă număr și eu printre aceștia, desigur, și nu mi-e rușine să admit că, pentru o bună bucată de vreme, cam aici s-au limitat cunoștințele mele despre Scorpions. Eram prin 2008, în liceu, când, în cadrul unui festival școlar, o colegă cu o voce de invidiat, acompaniată la chitară, a făcut un cover al piesei „Still Loving You”. Habar n-aveam cărui artist îi aparține, așa că n-am știut imediat că descoperisem o ușă fermecată. Bineînțeles că am căutat piesa pe YouTube, iar alături de numele trupei, pagina de rezultate mi-a oferit și alte titluri care nu-mi spuneau nimic: „Always Somewhere”, „Rock You Like a Hurricane” sau „Blackout”, dar care se cereau descoperite. Și am făcut-o, ascultând la întâmplare tot ce-am putut găsi, ca să înțeleg în ce mă bagam. Da, era o lume vastă în muzica aceea, întinsă pe zeci de ani!
Next level nerd, am luat-o apoi metodic cu discografia, săpând după rădăcinile acestei formații. În 2011, i-am văzut pentru prima dată în concert. Era o seară fierbinte de iunie în București, iar pe Zone Arena vibe-ul era bun de tot. Nici eu nu mai eram vreun neofit, începusem să le cunosc mult mai bine cântecele, așa că întâlnirea cu ei în carne și oase mi-a fost un boost serios de dopamină. Scurt pe doi, atât de tare a fost că, în 2013, când s-au întors, n-am lipsit din arena circulară Romexpo. În spațiul acela închis, atmosfera a fost intensă, de parcă mersesem la o formație de nișă într-un club.
Dar cel mai bine îmi amintesc turneul lor aniversar de 50 de ani și concertul din parcarea Romexpo din 2016. Energia brută pe care au adus-o pe scenă a dovedit, dacă mai era nevoie, că aveam în față niște profesioniști desăvârșiți, care timp de o oră și jumătate ne-au oferit un spectacol ca la carte. Da, nu mai erau în floarea vârstei, dar și-au dozat cele 90 de minute pentru a da maximul de care erau în stare. Un show de mare clasă și un respect imens față de public.
O formație precum Scorpions este o istorie vie – cu nouăsprezece albume de studio, șase de live-uri, fără a mai vorbi despre compilații, albume video și zeci de single-uri. Faima internațională li se trage din albume precum „Love at First Sting” (1984) sau „Savage Amusement” (1988), care au imprimat un stil mai comercial trupei. Pe de altă parte, ar fi păcat să nu amintim de încercările lor timpurii, cu un sunet aproape experimental, imprimat de legendarul Uli Jon Roth. Pentru mine, preferințele s-au mutat către acești Scorpions aproape dați uitării, iar albumele „Lonesome Crow” (1972) și „Fly to the Rainbow” (1974) sunt mașini ale timpului, care mă transpun pe loc într-o altă epocă.
Un alt highlight pentru mine este explozivul album-concept „Humanity: Hour I” (2007), dar acestea sunt doar repere. În ce mă privește, nu sunt părtinitor. Mai mult Scorpions? Da, vă rog, și mulțumesc. Mă desparte un drum lung de liceanul care se întreba în 2008 cine cântă „Still Loving You”.
Și-așa ajungem la turneul mondial „Coming Home” și la cel mai recent concert Scorpions de la București, 11 septembrie 2025. Organizat tot într-o parcare Romexpo, spațiul a fost împărțit în trei categorii: acces general, Gold și Front of Stage. Seara a fost deschisă de formațiile românești 7th Boulevard și Kempes, care au încălzit atmosfera, în ciuda unei ploi care a încercat să ne strice dispoziția.
La ora 21:05, spectacolul Scorpions a început cu numărul „60” luminând cele trei ecrane LED uriașe. Pe fundalul unui răsărit de soare văzut din spațiu, Klaus a început să cânte în afara scenei, iar restul membrilor au apărut un minut și jumătate mai târziu, dezlănțuind nebunia.
„Coming home to Bucharest, Romania” a încheiat Klaus cântecul, iar trupa s-a lansat în „Gas in the Tank”. În cele cinci minute de cântat, am realizat un lucru: vârsta lui Klaus se simțea în voce – mai fragilă, reținută, dar conștient dozată pentru a da maximul.
Spectacolul a continuat cu hituri precum „Make it Real”, „The Zoo”, „Send Me an Angel”, „Wind of Change”, „Loving You Sunday Morning” și „Big City Nights”, fiecare moment fiind emoționant, magic și transcendental. Solo-urile lui Mikkey Dee și riff-urile chitariștilor au fost uluitoare, captivând întreaga mulțime.
La final, Klaus și colegii au revenit pentru bis-ul „Still Loving You”, transformând concertul într-o experiență de catharsis și nostalgie. Dar, odată cu vârsta trupei și a solistului, a devenit clar că timpul pentru a-i mai vedea live este din ce în ce mai scurt.
Și totuși, Scorpions, „Still Loving You!”.
Foto principal: Getty Images.
