Rock FM: Ai strâns eseurile tale într-o carte despre „noua vârstă a imaginii’, în care vorbești nu doar despre cinema, ci și despre transmisiuni sportive, drone, clipuri făcute cu AI, despre cum se vede politicianul român pe social media sau despre Donald Trump ca star al audiovizualului. Observi și schimburile făcute între cinema, publicitate și TV. De ce devine „limbajul cinematografic un mod viabil de a descifra prezentul”, cum susții în carte?
Victor Morozov: Cartea e, într-adevăr, mai mult decât orice despre pasarelele și întrepătrunderile dintre cinema și alte tipuri de imagini în mișcare sau uneori chiar statice, cum ar fi pictura. Dorința mea a fost pe de o parte să explorez aceste puncte de joncțiune și felul în care cinemaul se adaptează și le încorporează. Sunt eseuri care merg într-o zonă ordonată, poate, de actualitatea media din ultimii trei ani. Evident, criticul de film poate foarte bine să rămână în sala de cinema, dar ce am remarcat a fost o pulverizare accelerată în ultimii ani. Chiar de când am început să scriu am constatat, săptămână de săptămână, că spațiile în care se expun imagini se pulverizează și că ele merg de la sala de cinema la sala de muzeu și de la ecranul telefonului la fațadele blocurilor, unde găsești tot soiul de reclame.
A fost încercarea mea de a spune că, dacă vrem să ținem pasul cu ce se întâmplă, s-ar putea să fie necesar să mobilizăm capacitatea noastră de analiză cinematografică. Eu sunt la bază un cinefil. Pentru mine pariul a fost acela de a vedea ce putem extrage ca învățăminte, ca mod de a înțelege lumea, din pregătirea asta. Mi se pare că lumea noastră este construită, este reflectată, este redată tot mai mult prin imagini.
Rock FM: În această „abundență audiovizuală”, cum o numești, ecranele sunt tot mai multe. Cât mai contează ecranele de la TIFF în lumea asta?
Victor Morozov: Da, sunt tot mai multe fluxuri de imagini iar cinemaul are o felie din ce în ce mai mică. O felie care, sigur, rămâne, dar riscă să devină un soi de practică muzeală, aceea de a vedea un film în sala de cinema. De a se restrânge și de a se baricada într-un soi de ritual. Un festival important precum TIFF, care are 24 de ediții anul ăsta, joacă un rol primordial. A fost contemporan cu multe dintre transformările descrise aici, cu accelerarea și explozia pe care încerc să le analizez în carte. Dacă vrea să se mențină relevant, trebuie să le ia în calcul, nu să se baricadeze ca într-o fortăreață.
Rock FM Ce vrei să vezi sau să revezi din programul TIFF?
Victor Morozov: Încerc să acompaniez niște filme foarte noi, foarte proaspete, cu filme de patrimoniu. Mă interesează un film brazilian apărut acum care se cheamă The Blue Trail, în titlul internațional, al lui Gabriel Mascaro, un cineast pe care îl urmăresc de mai multă vreme. M-a interesat Sirat al lui Oliver Laxe, un film din competiția de la Cannes.
Aș vrea să revăd 2001: Odiseea Spațială pe ecran mare, pentru că nu am putut să fac asta niciodată și cred că e o experiență unică. Mereu am fost limitat, l-am văzut pe laptop. Aș recomanda și Sleep 2 al lui Radu Jude, un film care a avut premiera anul trecut la Locarno. Nici măcar nu pot să zic că este filmat, e constituit dintr-o înregistrare a desktop-ului autorului. Deci e realizat din niște imagini foarte precare, foarte fragile, de rezoluție îndoielnică. În momentul în care sunt transpuse pe un ecran mare de cinema se desăvârșesc într-o experiență interesantă, care ne scutură reflexele și inerția asta și ne arată un alt tip, o altă vârstă a imaginii, una foarte actuală.
„Ecranomanie” se lansează mâine, 18 iunie (ora 15), la TIFF Lounge în Piața Unirii, în prezența autorului. Interviul a fost consemnat de Lucian Mircu, pentru Rock FM.
