Unul dintre lucrurile evidente despre proiectul Nixa, cel puțin din punctul meu de vedere, este faptul că provine din emoții copleșitoare, transformate, ulterior, într-o explozie de expresie liberă și culoare. Când Denisa a simțit că nu-și mai încape în propria piele, a transpus tot ce avea pe cap în muzică și și-a creat propriul manifest.
Alături de Matei Tibacu-Blendea, fostul chitarist Coma, Denisa a dat o formă muzicală ideilor sonore și textelor sale. Așa s-a „născut” Nixa, nu doar o trupă, ci un concept complet - cu identitate vizuală recognoscibilă, un sound design infecțios și povești cu întorsături neașteptate.
Am discutat cu cei doi despre acest univers roz, cu mesaje necesare și sunete familiare, în anticiparea concertului din cadrul Festivalului „Femei Pe Mătăsari”, de pe 1 iunie.
Mi-ai spus că „Mașina din ’95” a fost o formă de eliberare. Care e povestea piesei?
Nixa: Da. A pornit dintr-o frustrare legată de un băiat care mă ignora complet, deși încă aveam sentimente pentru el. Apoi a urmat „Spân.exe”, inspirată de o întrebare dureroasă: de ce încerc să ies în evidență pentru cineva care nu contează cu adevărat pentru mine? De ce ajung să fiu secundară în propria viață? De aici a prins contur albumul Borderline.
De ce acest titlu?
Nixa: Pentru că explorează extremele – treceri bruște între stări, între roz și rock, între tandrețe și furie. Cu Matei am avut o conexiune perfectă: a înțeles tot ce voiam să transmit și a completat cu propria lui viziune. Live, sună și mai intens – uneori chiar cu accente nu-metal, dar păstrând feminitatea hipercolorată.
Se simte o conexiune reală între voi pe scenă.
Nixa: A fost esențială. Aveam nevoie de cineva care nu doar execută, ci rezonează. Dacă dădeam piesele cuiva care nu înțelegea, puteau suna superficial. În schimb, live-ul a devenit un ritual – unele piese aparent minore au devenit esențiale prin energia pe care i-a oferit-o Matei.
Matei, care a fost aportul tău la „Mașina din ’95” și „Spân.exe”? Ce simțeai că trebuia să adaugi ca să devină complete?
Matei: Am fost la Slam Dunk Festival în UK – cel mai mare eveniment de emo, pop punk și culori stridente – și ne-am dat seama că Nixa s-ar potrivi perfect acolo. Ce lipsește din piesele astea? Poate doar câțiva ani până când România va înțelege genul și va renunța la întrebări ca „ok, dar ce gen e?”.
Nixa e un proiect în care estetica dizolvă ideea de gen muzical. E o lume de joacă pentru idei – pentru mine, ca producător, pentru Denisa, ca textieră, și pentru amândoi, ca artiști. E laborator și scenă, transparență și experiment. Folosim genurile ca pe samples și tocmai lipsa completitudinii ne obligă să inovăm mereu.
Sound-ul muzicii voastre e digital și nostalgic. De unde vine?
Nixa: Am crescut cu jocuri demo pe calculator – cele care se terminau după o oră. Casetele galbene, joystick-ul conectat la televizor – toată copilăria mea e acolo. A fost o reîntoarcere spre copilul meu interior. Mult timp am încercat să mă depărtez de Denis cea mică, să mă adaptez la normele sociale, dar nu mă regăseam – mă vopseam cum „îi plăcea lui”. Trei luni mai târziu aveam părul verde (râde). Nu eram eu.
Muzica ta pare destinată descoperirii lente și este, cred eu, un gust dobândit. Așa am simțit și la Echoes, la primul vostru concert.
Nixa: Așa e. Nu e pentru toți și nici nu îmi doresc. Vreau să ajungă la cei care rezonează cu ea. Pentru ceilalți, există alte lumi. Dar cei care intră în universul Nixa, intră într-un portal. Acolo putem trăi sincer, împreună.
Cum ia naștere acest univers?
Nixa: Dintr-o nevoie. Trăiesc intens și, ca să nu mă autodistrug, am ales să transform emoțiile în artă. Fiecare piesă e o fotografie emoțională. Am început cu mine, apoi am scris și despre ceilalți. E o realitate trecută printr-un filtru roz și digital.
Și live-ul duce totul mai departe?
Nixa: Complet. De la haine, la gesturi, la sunet – totul face parte din lumea Nixa. Matei a înțeles perfect ce vreau să transmit și a amplificat prin sound design. E o simbioză între text și sunet.
Matei, cum percepi tu universul Nixei?
Matei: Ca un vis lucid în care știu că visez, dar totul e distorsionat. E o zonă de disconfort creativ, unde pot hrăni dimensiunea Nixa cu sunete extreme – gingașe sau industriale. Cu cât duc mai departe experimentul, cu atât pot rămâne mai mult în univers. Denisa îmi dă teme de lucru, emoții de tradus în muzică. Avem încredere reciprocă, iar din asta se naște coerența artistică.
Imaginea scenică Nixa e hiperfeminină, izbitoare și, parcă, învăluită de sclipici. Cum s-a conturat?
Nixa: Am emoții care mă copleșesc și aveam nevoie să le exprim. Așa a apărut o prințesă roz, stridentă, care se îmbracă după cum trăiește. Nu mă consider feminină în sens clasic, dar îmi creez genul meu de feminitate. Mă simt bine așa – în costume, cosplay, pe scenă. Asta sunt eu.
Deci Nixa e forma ta autentică?
Nixa: Da. Nixa e manifestul meu. Cine sunt, cine am fost și cine mi-aș fi dorit să fiu. Creez din sinceritate. Și da, îmi aleg publicul – nu vreau validare, vreau conexiuni reale. Muzica mea e un gust dobândit, dar intens pentru cine rezonează.
Care sunt valorile proiectului Nixa?
Matei: Valorile noastre au fost clare de la început. Trecând prin proiecte ca The Details, Coma, Dulceața Morții, Lost Society sau Illuminati, am ales să facem muzică fără a urmări succesul. Pentru noi, arta e o necesitate interioară, nu un mijloc de validare. Succesul ține mai mult de percepții și relații decât de valoarea artistică. Refuzul de a-l urmări devine astfel o valoare care ne oferă sinceritate totală.
Sunt conștient de rolul ierarhiilor, al rețetelor și al "gatekeeping-ului" în muzică – sunt utile pentru produse comerciale și uneori necesare. Dar chiar și atunci rămâne un experiment: nu există garanții, doar încercări. De aceea, o altă valoare importantă pentru noi e curiozitatea – deschiderea spre cât mai multe influențe și forme de expresie.
În final, poate cea mai importantă valoare e încrederea reciprocă. Denisa are încredere în ce propun, eu filtrez prin estetica ei tot ce aduc. Din asta se naște o viziune comună care dă proiectului coerență și identitate. Iar o identitate puternică înseamnă comunicare clară, respect și durabilitate.
Ai spus că „nu tot ce e feminin e cool” și mi-a plăcut foarte tare ideea asta. Poți dezvolta?
Nixa: Rozul, sclipiciul – sunt adesea ridiculizate. Dar cei mai masculini bărbați pe care îi cunosc nu se feresc de roz. Îi încurajez să vină la concerte – să vadă că feminitatea poate fi punk. Și da, vulnerabilitatea e o formă de forță.
Mie „Nixa” îmi inspiră curaj și sinceritate.
Nixa: Exact. Când nu te mai ascunzi, îți găsești oamenii. Nu e pentru toată lumea, dar pentru cine rezonează, e un spațiu sigur.
Cine e Nixa, până la urmă?
Nixa: E cine am fost, cine sunt și cine aș fi vrut să fiu. Mi-am dat voie să exist pe deplin – în culori tari, în sinceritate și în tot ce creez. Și vreau să ofer aceeași libertate și altora.
