Brendan's Death Song este inspirat de Brendan Mullen, fondatorul clubului The Masque, parte marcanta a inceputului scenei punk rock din L.A. Brendan a fost de asemenea si un foarte bun prieten al trupei si printre primii promoteri care le-au impulsionat cariera. Anthony si Flea i-au adus acestuia o prima caseta demo in anul 1983 iar Brendan le-a fost alaturi inca de atunci. Acesta a inceput chiar sa scrie o biografie a trupei, dar a trebuit sa fie terminata de catre partenera lui impreuna cu muzicianul John Curry, Brendan decedand in anul 2009 de un atac de cord. Foarte afectat de decesul prietenului sau, Flea a scris un articol de doua pagini in Los Angeles Times despre viata acestuia.
Decesul a intervenit chiar in ziua in care trupa repeta pentru album. Primind vestea atunci cand se aflau in studio, acesti au inceput imediat sa compuna un cantec ce aduce a mars funerar dar, in cuvintele lui Anthony Kiedis ‘este mai mult o celebrare decat un cantec trist’. Chitaristul Josh Klinghoffer a declarat ca acest cantec este ‘in parte plangere acustica si in parte galop hard rock’.
Videoclipul este regizat de Marc Klasfeld, care a lucrat si ‘The Adventures on Rain Dance Maggie’ si ‘Monarchy of Roses’. Primele scene au fost filmate in New Orleans pe data de 21 Mai, iar trupa si-a incurajat fanii sa apara in clip, invitandu-i sa isi trimita fotografia si informatii personale.
Pentru mai multe detalii, urmariti clipul – ‘Brendan's Death Song’.




























