Organizatorii evenimentului Tuborg GreenFest powered by Rock The City, festival prezentat de Rock FM, au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru cel mai așteptat eveniment rock al anului. Astăzi a început amenajarea spațiului de festival, inclusiv a scenei pe care vor urca trupe precum Guns N' Roses, Machine Head, Evanescence, Godsmack, The Cult, Lacuna Coil, Heaven Shall Burn sau Celelalte Cuvinte.
Până în momentul în care vor incepe concertele, terenul va fi ocupat de nu mai puțin de 20 de camioane cu echipamente (dintre care opt ale trupei Guns N' Roses), precum și de o echipă de peste 200 de tehnicieni. Ei vor asambla scena, vor monta sistemele de sonorizare și lumini, precum și efectele pirotehnice.
Scena folosită pe durata celor trei zile de festival este una dintre cele mai mari structuri de acest gen din lume și cu siguranță cea mai mare existentă în România. Ea măsoară 18 metri în înălțime, 25 de metri în lățime și are o adâncime de 22 de metri. Construcția sa va dura trei zile și se va termina cu doar câteva ore înainte de începerea concertelor.
Sistemul de sonorizare implică folosirea a peste o sută de difuzoare de mare putere, care vor zgudui Romexpo în cele trei zile de festival, cu o putere combinată de peste 200.000 de wați. Instalațiile de lumini vor fi dispuse în mai multe configurații, în funcție de cerințele fiecărei trupe din festival. Instalarea sistemelor de sonorizare și lumini va consuma peste zece kilometri de cabluri.
Din arsenalul festivalului nu vor lipsi efectele pirotehnice spectaculoase. Spectacolul trupei Guns N' Roses va fi cel mai spectaculos din acest punct de vedere.
Cel mai mare festival al verii, Tuborg GreenFest powered by Rock The City, aduce trupe de referință ale rock-ului mondial în recitaluri extraordinare. După ce a făcut înconjurul Europei alături de artişti şi trupe de renume mondial, Tuborg GreenFest aduce și în România o atmosferă incendiară garantată de trupele de calibru, experienţa unică şi Tuborg, berea cea mai implicată în muzică.




























