Cum sună byron pe vinyl, în variantă simfonică live? #AlbumReview

Îmi doream de mult timp să aud muzica trupei byron pe vinyl. Zilele trecute dorința mea a devenit realitate pentru că băieții au scos finalmente primul album în variantă vinyl și mi l-au trimis să-l ascult. Bonus: e un album live, în variantă simfonică. Cel de studio apare la toamnă.

M-am bucurat foarte tare când am aflat că byron se pregătește să scoată un vinyl, mai ales un album live, de la unul dintre cele mai memorabile concerte ale lor. Varianta simfonică, pe vinyl, „byron altorchestrae acum disponibilă pentru doritori și colecționari. Am avut privilegiul de a-l primi chiar de la ei, l-am ascultat și voi lăsa în cele ce urmează câteva gânduri despre el. 

Cum sunt colecționar de discuri de vinyl de câțiva ani buni, știu foarte bine ce înseamnă dorința de a-ți regăsi artiștii și trupele preferate în colecția personală, de acasă, dar și eventuala frustrare atunci când calitatea discului nu se ridică la așteptările tale. Majoritatea dintre noi știm deja că hobby-ul de colecționar de muzică pe vinyl nu e unul deloc ieftin. Pe cât e de satisfăcător să ai suportul muzicii care te definește în fața ochilor, pe atât de mult costă uneori să îți vezi colecția crescând. Și nu e deloc un sentiment plăcut să dai 50 de euro, sau chiar mai mult, pentru un album care să nu se ridice la calitatea așteptată. 

Așadar, una dintre curiozitățile mele când am aflat că byron urmează să scoată un album pe vinyl a fost inclusiv legată de calitatea lui. Dacă ai aceeași temere ca și mine, poți sta liniștit în cazul ăsta. Am pus mâna pe album, l-am ascultat integral de câteva ori și pot să te asigur că totul, de la calitatea discului până la cea a coperților și a printului, e  la standarde foarte bune de calitate. Așa că a meritat așteptarea

În sine, trebuie să recunosc că misiunea de a scrie despre acest album live e o provocare pentru mine. Asta pentru că, pe lângă efortul de a-mi abține subiectivismul de fan byron, albumul ăsta necesită atât un review de album, cât și unul de concert. Pentru că da, experiența de a-l asculta e ca și cum ai avea un concert byron la tine în living

Ca să contextualizez puțin pentru cine nu știe despre ce e vorba pe acest album, discutăm de unul din concertele simfonice pe care byron le-a avut în 2018 alături de Altorchestra. Acest album în dublu-vinyl conține acel concert live integral. Pe vremea aia, byron nu era la primul experiment muzical. Făcuse deja și alte proiecte „out of the box”, precum un concert undeground, la propriu, în Salina Turda, sau „Electric Marching Band”, disponibil încă pe HBO, alături de o fanfară militară și un cor de studenți. 

M-a atras mult faptul că albumul conține un setlist divers, cu hituri byron, piese underrated de la ei și piese din proiectele lor solo. Însuși debutul primului disc, prima parte, se face cu „Mildly impressed”, un cover Almadeer, adică proiectul solo al lui Dan Georgescu, chitarist byron și producător muzical. Alegerea, trebuie să recunosc, mă surprinde, însă mi se pare ideală, în orchestrarea respectivă, pentru a începe un astfel de concert. Nu știu dacă băieții îl gândeau încă de atunci pentru a fi experiemntat audio, de acasă, însă track-ul ăsta te ia cu el într-un alt univers sonor și te introduce gradual în concertul pe care urmează să-l auzi pe restul albumului. 

Concertul însuși e o revizitare a albumului „Eternal Return”, din anul 2015. De aceea, nu e surprinzător că restul primei părți de pe primul disc conține trei piese de pe discul integral în engleză al trupei: „Settling Down”,Most inexplicable plague” și „A walking piece of art”. Deși, admit, nu sunt neapărat piesele de pe lista mea „got to” când dau search „byron” pe Spotify sau Apple Music, ele vin într-o orchestrare și interpretare exemplare pe acest album. 

O mică pastiluță din albumul „Nouă”, cel care mi-a petcetluit mie titlul de fan byron, e prezentă pe partea doi a discului 1. „Anima” e printre primele extrase pe care trupa le publicase la vremea respectivă pentru a-și anunța viitorul album, ce urma să iasă în 2019. Deși poate îmi voi atrage o ușoară antipatie pentru următoarele cuvinte, sunt categoric de părere că muzica byron sună ideal în limba română! De aceea, „Anima” este și va continua să fie pentru mine unul dintre cele mai cutremurătoare cântece din discografia trupei. În sine, se simte ca o moștenire genetică inter-generațională dusă mai departe prin muzică. Forța cu care te lovește muzical și prin versuri piesa asta e multiplu amplificată aici de prezența orchestrei simfonice. Admir atunci când o trupă de rock sau de alternativ nu aduce o orchestră doar pentru a avea un „backing” instrumental. Un concert simfonic, în care aduci niște zeci de muzicieni clasici pe scenă, impune faptul că tot ceea ce se va cânta în acel set să fie rearanjat astfel încât suflul orchestrei să fie resimțit ca un duet cu trupa care concertează. Mă bucur că regăsesc treaba asta în combinația byron – Altorchestra.

Tot pentru că sunt mai degrabă un admirator al plasticității pe care îl capătă versurile byron atunci când sunt rostite în română, mă bucură alegerea de a continua „Anima” cu varianta românească a piesei „The sea” („Marea”). Încă de la apariție, piesa a prins mai bine la public, din ce am observat eu, cântată în română. Cu toate astea, ea are o geamănă în engleză pe albumul „Eternal return”. Ăsta e iarăși un lucru întâlnit înainte la byron, care și-a dublat un întreg album în 2013, când „30 de secunde de faimă” a avut o variantă integral bilingvă. 

După cele două, „History as a child” readuce atenția pe albumul din 2015. Îmi place foarte tare aici structura muzicală a unui marș militar, într-o variantă de cutiuță muzicală pentru copii. Genul ăla de cutiuță la care învârți cheia și începe să cânte. Melodia e urmată, în structura concertului, și evident și a vinyl-ului, de „După soare”, unul dintre track-urile de pe „Melancolic”, albumul byron care e de fapt soundtrack-ul original compus de ei pentru serialul „Rămâi cu mine”, din 2014, marca HBO. Cântecul e compoziția lui Sergiu Mitrofan. Deși chiar am prins până acum un număr considerabil de concerte ale trupei, nu prea am auzit des piese de pe „Melancolic”. Unul dintre regretele mele cele mai mari în ceea ce-i privește e faptul că n-am auzit încă niciodată live „Noiembrie”, una dintre piesele mele de suflet de la byron. Dar știu că într-o zi o să se întâmple și momentul ăla. Dacă nu ai apucat să auzi albumul cu muzica din acest serial, îți recomand să îi dai o șansă. Încă de când l-am descoperit, l-am considerat și folosit drept discul de ascultat „eu cu mine”. Când te lași purtat de versurile cu filosofie de viață de pe el, începi să faci o călătorie introspectă în propria ta viață. 


Dacă ai ajuns până aici, sper că te-a captivat acest text. Oficial s-a terminat și primul disc. Trecem la al doilea. Prima parte a discului doi începe cu „Continuum”, al doilea extras de pe albumul care avea să fie „Nouă”. Track-ul e o colaborare foarte caldă și senină cu Lucia. În sine, piesa e ca un vals boem de primăvară. Eu când o ascult mă simt ca într-o zi de primăvară când înfloresc copacii, iar eu mă minunez de fiecare dată când ies din casă și îi văd. 

Interesantă alegerea de a continua concertul din punctul ăsta cu un calup de trei piese de pe „Eternal Return”, exact în ordinea lor de pe albumul original. Într-o interpretare superbă alături de orchestră, restul primei părți din discul doi conține, în linie, „City of fire”, „Wall of shame” și „Little by little”. Deși nu mă pot abține să nu fredonez măcar piese ca „Anima” sau „Marea”, abia aici albumul a ajuns la partea mea preferată. Acest grupaj oferă trei lucruri substanțiale: „City of fire” e o piesă superbă din punct de vedere instrumental, în „Wall of shamevocea lui Dan Byron atinge un apogeu care îți face pielea de găină, iar „Little by little” te lovește extrem de puternic prin simplitatea sa. Mă bucur că „Little by little” și-a găsit loc în acest setlist, pentru că mi se pare una dintre piesele underrated de la byron, care sunt de fapt de o valoare inestimabilă. În plus, partitura pe care trupa o cântă aici alături de orchestra simfonică duce cântecul cu adevărat la superlativ


După calupul ăsta, în setlist se sare peste o piesă în ordinea albumului original și se ajunge la „In between”, care pune foarte bine în valoare prezența corului de viori. Piesa care deschide ultima „față” a acestui dublu-LP te anunță aproape că finalul vine două piese mai încolo. Un track mai târziu, Dan readuce pe scenă una din piesele sale solo. E vorba de „Nimic mai mult”, cântecul cutremurător care-i închide albumul solo din 2017, „Privește cerul...”. Aici vocea lui e în duet direct cu instrumentele orchestrei, într-o completare înălțătoare. Totul se încheie cu cover-ul „Swan Song”, de pe albumul „Ups and downs” – The Boxes

Așadar, merită sau nu banii acest album byron pe vinyl? După părerea mea, absolut! Calitatea lui materială e făcută la standarde bune, iar conținutul e unul valoros pentru colecția unui iubitor de muzică bună. Chiar dacă albumul „Eternal return” nu e direcția ta în muzica byron, cum e și cazul meu, cu siguranță reorchestrările simfonice de pe varianta asta îți vor schimba percepția asupra acelui disc. În plus, sunt câteva piese din afara lui care asigură suficiente fluctuații de stil și perioade din discografia băieților, atât ca trupă, cât și ca proiecte solo. Eu nu pot decât să-ți urez audiție plăcută, iar lor, să revină cât mai repede cu un nou album pe vinyl!