A început să cânte la 17 ani, pe chitara cumpărată de mama sa după multe rugăminți. La vârsta aceea, își amintește Ion Olteanu, mintea îi era deja plină de muzică, solo-uri întregi din piesele rock. Repeta pe întuneric, într-un subsol, după orele de școală. Erau anii când se năștea trupa Iris.
Ion "Nuțu" Olteanu trăiește de două decenii în Suedia. În urmă cu mai bine de 30 de ani a înființat Iris, iar apoi a cântat la Roșu și Negru și la Holograf. Acum predă chitara la o școală din țara de adopție și a povestit cu plăcere pentru Rock FM de anii de tinerețe, când muzica îi luase deja în stăpânire sufletul.
Își aduce aminte că magazinul de unde și-a cumpărat prima chitară era vizavi de Piața Sf. Gheorghe din București. "Acolo, în vitrină, era o chitară românească. O tot rugam pe mama mea: . Așa a început aventura rock. Nu eram foarte tânăr. Cred că aveam vreo 17 ani", povestește muzicianul. Vârsta era "înaintată", spune Olteanu, prin comparație cu elevii de opt, nouă ani pe care îi învață acum să cânte la chitară, în Suedia.
Primul Fender Stratocaster, chitara pe care Rock FM o va dărui unui ascultător pe 23 decembrie, l-a avut abia în perioada Holograf. "Clapton, Hendrix, Ritchie Blackmore, Stevie Ray Vaughan - toți au cântat pe Fender Stratocaster" spune el, adăugând: "Acum am o grămadă de chitare și toate au suflet".
"După atâția ani, eu nu m-am gândit nicio clipă cum ar fi fost dacă eu aș fi făcut altceva. Sunt un om fericit că am chitara și că a rămas de mine", ne-a destăinuit Olteanu.
"Aveam foarte multă muzică în minte"
Ion Olteanu era deja dependent de muzică, iar chitara a fost instrumentul prin care a ajuns mai aproape de fericire. "Eram în al nouălea cer. Ulterior am vândut-o și am cumpărat o chitară Yamaha, mult mai bună", își amintește el. Primele acorduri le-a învățat de la prieteni, dar a urmat cursuri și la Școala Populară de Arte. "Mi-a prins bine, dar nu prea avea legătură cu ce voiam eu, cu rockul, blues-ul".
"Pentru mine, muzica a devenit ca un drog, înainte de a-mi cumpăra o chitară, pentru că înainte să ating pentru prima oară o chitară aveam foarte multă muzică adunată în minte", spune el. "Acesta e cel mai bun început: să asculți foarte multă muzică și să intri cât mai mult în detalii. Eu aș fi putut să fredonez solo-uri întregi de Jimmy Hendrix, Ritchie Blackmore, toți chitariștii mari. După ce mi-am cumpărat chitara, totul a fost să scot ce am avut eu în minte, frazele acestea muzicale și să le cânt pe chitară".
Îi era greu să interpreteze un cântec de la cap la coadă, dar repeta frazele muzicale până ce acestea îi ieșeau așa cum își dorea. "E ca și cum ai învăța să vorbești", afirmă el.
Începutul formației Iris
"La patru, cinci ani de când mi-am luat chitara, am dat primul concert cu Iris. Totul a mers foarte repede, dar cântam foarte multe ore pe zi. Devenise o competiție între mine și Emil Lechințeanu, colegul meu de bancă. Așa a început Iris. Emil se ducea acasă și cânta toată ziua și toată noaptea, uneori", mărturisește el.
În România acelor ani, nu era însă ușor să cânți rock. Trupele găseau cu greu locuri în care să repete, iar viitorul Iris n-a făcut excepție. "Întotdeauna ajungeai pe la subsoluri, altfel deranjai. Eram într-o cameră unde nu exista niciun fel de geam, așa că, dacă stingeai lumina, se făcea o beznă în care nu se vedea absolut nimic. Într-o bună zi, am atins comutatorul și totul s-a făcut negru. Atunci mi-a venit ideea de a încerca să cântăm pe întuneric. Asta iarăși ne-a ajutat. La început suna destul de jalnic, dar, după câteva ore, deja găseam foarte bine notele, iar acest lucru ne-a făcut să ne dezvoltăm și alte simțuri, să ascultăm mai bine ce facem", spune Olteanu.
