The Craft in Kraftwerk

Sau despre cum nu-i nevoie sa fii fan ca sa aplauzi din toata inima

Share

Ștefan TIVODAR


La mijloc de secol 18, Benjamin Franklin a început să cerceteze electricitatea. Domesticirea curentului electric a schimbat, între timp, lumea în moduri în care americanul cu siguranță nu și-a închipuit. Curentul electric e peste tot în jurul nostru, influențând viața de fiecare zi iremediabil: ai nevoie de curent pentru automobile, lumină, mașini de gătit, spălat sau entertainment.

Trecerea de la sunetul natural la sunetul procesat prin instrumente susținute de electricitate e una dintre cele mai interesante și intense aventuri culturale pe care Omenirea le-a trăit până acum. Mă simt norocos că pot face parte din asta, mă simt obligat să încerc să înțeleg ceea ce nu vibrează la fel ca mine în mod natural - uneori, asta pare mai greu decât e de fapt.

E o diferență îndeajuns de mică între curaj și nebunie când vine vorba despre a face critică de muzică. Muzica e subiectivă, muzica e în același timp un bun de larg consum (în cel mai larg și profan mod cu putință) și o operă de artă (în cea mai restrânsă și criptică formă la care te-ai putea gândi). Gândurile astea despre muzică în general se pliază perfect pe muncă lui Ralf Hütter & Co în mod particular. Din 1970 încoace, Kraftwerk înseamnă în același timp elitism criptic și o incredibilă deschidere către oricine și orice.

E nevoie de răbdare, insistență și un anume soi de înclinație nativă pentru a descoperi tainele ascunse în munca de-o viață a germanilor de la Kraftwerk. Eu unul o recunosc: n-am reușit să-mi sincronizez ritmul cu muzica lor până la capăt și nu-s sigur nici azi că mi-a ieșit cum se cuvine, atât cât s-a putut. Nu sunt un fan în sensul clasic al cuvântului și probabil nici nu voi deveni vreodată unul - cu toate astea, muzica Kraftwerk are acel ceva intens și unic pe care nu-l poți ignora. M-am pus din nou pe ascultat și-odată ce m-am simțit suficient de competent, m-am pus să vă scriu aceste rânduri.

La sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80, Kraftwerk au schimbat iremediabil peisajul muzical, legitimând apetitul pentru experimente și artă în cotidian pe care o bună parte din comunitatea artistică a acelor vremuri începea să-l dovedească. N-am să vă mai spun și eu despre influența extraordinară pe care germanii au avut-o la evoluția și intrarea în mainstream a muzicii electronice, probabil știți deja că acea influență e atât de importantă încât Kraftwerk sunt comparați constant cu Beatles.

Ce-am să vă spun, în schimb, e că muzica lor merită să fie consumată de generațiile noi nu pentru valoarea ei istorică ci pentru valoarea ei în sine, dincolo de orice etichete sau perioade ale istoriei muzicale. Eforturile Kraftwerk - începând cu clasicul „Autobahn” din 1974 și terminând (pentru mine, cel puțin) cu „Electric Cafe” din 1986 - sună remarcabil de contemporan și nu par să fi îmbătrânit nici măcar o zi.

Libertatea de a experimenta sonor și tehnic după pofta inimii, inspirația de a inventa instrumente și obiceiuri muzicale noi, curajul de a te adapta la cultura universală când propria-ți cultură națională trece printr-o criză greu de descris - toate astea au făcut ca albumele de studio ale Kraftwerk să fie absolut unice și să-și găsească, cel puțin pentru mine, câte un loc pe acea listă extrem de mică a albumelor cărora merită să le dedici ascultări repetate, cu urechea deschisă și caietul de notițe aproape.

Mi-e greu, în general, să aleg ce-mi place mai mult la un artist - munca lui de studio sau eforturile live? În cazul Kraftwerk, lucrurile sunt extrem de simple din două motive. Întâiul ar fi acela că încă n-am avut norocul să-i văd live. Cel de-al doilea (și cel mai important) e că în cazul germanilor cele două componente ale vieții de muzician îmi par suficient de diferite încât să nu existe o competiție reală. Kraftwerk sunt la fel de buni orice ai alege - albumul 2, 5 sau 9, bluray-ul live „3-D The Catalogue”.

Nu-i nevoie să fii fan că să-ți cumperi bilet, să fii prezent la un concert dincolo de ecranul unui smartphone și să aplauzi atunci când simți că-i cazul - e doar nevoie să-ți placă muzica și să vrei mai mult de la artiști și de la tine. Trebuie să vă găsiți timp și pentru experimente, provocări, artiști care sună și arată altfel decât cei cu care sunteți obișnuiți. Surprinde-ți urechile: oferă-le altceva decât pop culture-ul cotidian.

Share