Rock Evergreen

Amintiri de la concertul AC/DC „Monsters of Rock”, 1991 Budapesta

Da, aventura asta am mai povestit-o așa, gonzo style, dar nu am scris nimic despre concert. 22 august 1991. Acum, 31 de ani după, ce îmi amintesc e că:

1. Metallica păreau beți și nu se auzeau prea bine. Și că nu mi-a plăcut Black Album de pe care ascultasem acum prima dată piese.


2. It sucks to be alone in a concert. După 31 de ani și kilometrajul unei mașinării live hîrșâite, încă conchid. Însă atunci, experiența a fost atât de covârșitoare încât nu a contat nici chiar pe loc. Da, o dată ai 21 de ani și asta după 20 de ani petrecuți într-o țară unde rockul a fost interzis și cea mai tare trupă de afară văzută până atunci a fost Prinzip din DDR.


3. Monsters of Rock a fost la bază un showcase AC/DC. Tot show-ul era customizat pentru ei. Dacă trupele anterioare, inclusiv Metallica, aveau mărimi naturale și scena normală, australienii erau niște giganți, iar noi liliputanii din fața unor Gulliveri în țara gulașului. Tunurile de final (toată scena era împodobită cu tunuri în partea de sus, care trăgeau la fiecare For Those About to Rock... Fire!, explozia de confetti și artificii de la sfîrșit, bancnotele cu Angus pe ele, Femeia gonflabilă imensă la Whole Lotta Rosie. Scoseseră The Razor’s Edge (în septembrie 1990), la noi pe Superchannel cu clipurile Thundrestruck și Money Talks. De pe album au mai cântat Fire Your Guns.


4. Angus’ass cu steagul Ungariei. Știți cum, pe vremuri, în fiecare concert la piece de resistence era când, în timpul solulului de tobe, Angus făcea un soi de striptease, mai bine zis își dădea jos pantalonii scurți, și-și arăta posteriorul publicului prezent. Și mereu avea chiloții cu steagul respectivei țări. Aici la Budapesta, atunci când a făcut-o, s-a creat mai întâi rumoare, apoi s-a auzit un HUOOO general. Ulterior, i-am văzut la Praga în 2001 (Ten Years After) și a făcut aceeași schemă pe care o știam deja, iar cehii au fluierat admirativ și au aplaudat. Mi-aș fi dorit să îl văd pe Angus în România anului 1991, pe vremea când aveam steagul cu gaură în mijloc, pentru că scosesem stema socialistă, să-și facă stunt-ul obișnuit, ar fi fost absolut hilar!


5. Am găsit setlistul concertului, pentru completiști (sau nostalgici):  01. Thunderstruck/ 02. Shoot to Thrill/ 03. Back in Black/ 04. Hell Ain't a Bad Place to Be/ 05. Heatseeker/ 06. Fire Your Guns/ 07. Jailbreak/ 08. The Jack/ 09. Dirty Deeds Done Dirt Cheap/ 10. Moneytalks/ 11. Hells Bells/ 12. High Voltage/ 13. Whole Lotta Rosie/ 14. You Shook Me All Night Long/ 15. T.N.T/ 16. Let There Be Rock. Encore: 17. Highway to Hell/ 18. For Those About to Rock (We Salute You).


de Alin Ludu Dumbravă (Sunete)