E-an-na, o lecție despre cum pasiunea și perseverența înving mereu | Interviu EXCLUSIV Rock FM

E-an-na e trupa cu șapte membri din șase orașe care ne învață o lecție despre cum pasiunea, munca și perseverența te pot duce acolo unde îți dorești.

Share

Aș tinde să zic că E-an-na e o trupă tânără și cumva nu aș minți. Membrii trupei sunt tineri, dar lucrează împreună deja de opt - nouă ani și au la activ trei albume de studio și foarte multe single-uri. Anul ăsta trupa a scos trei extrase de pe noul album, cea mai recentă piesă fiind „Fagure negru”.


Am vrut să stau de vorbă cu ei despre câteva curiozități pe care le aveam în privința lor. Dacă ai ascultat muzica lor, știi deja că au un sound cu totul aparte. Reușesc să îmbine rock-ul clasic și metal-ul cu muzica folclorică, într-ul mod care te face să vrei să auzi mai mult. Totuși, în timp și-au dat voie să experimenteze mult cu genurile muzicale. 

Mi-am dorit să aflu cum reușesc ei să funcționeze. Dacă nu știai, E-an-na e formată din șapte oameni care locuiesc în șase orașe diferite ale țării. Mai mult decât atât, majoritatea au și joburi în cu totul alte domenii. Cu toate astea, uite că se poate. Lucrează împreună, sună bestial, scot album nou la primăvară și pornesc și într-un turneu prin țară. 

Săptămâna asta cântă pe 30 noiembrie la Sibiu, pe 1 decembrie la Cluj-Napoca și pe 2 decembrie ajung în club Quantic, la București. 

Despre toate astea am stat de vorbă Andrei și Roxana, doi dintre cei șapte componenți E-an-na.


Eusebiu Tudoroiu: Hai să începem cu cine sunteți voi, fiecare. Pentru că sunteți o trupă formată din șapte oameni. Și odată cu cine sunteți, hai să zicem și de unde e fiecare. 


Andrei: Eu sunt Andrei, cel care face urât cu vocea în formație și cânt și la majoritatea instrumentelor tradiționale. Fluier, cimpoi, acordeon, drâmbe și așa mai departe. Împreună cu Ovidiu, unul dintre chitariști, am înființat trupa în 2014-2015, în Sibiu. De asta spunem că E-an-na e din Sibiu. Deși acum nu mai stăm acolo. Acum eu locuiesc în Cluj, iar Ovidiu în București. O avem pe Roxana, vocea frumoasă din trupă și vioara, din Iași. Ioana, la clape, care acum stă în Brașov. De altfel, ea e și singura persoană din trupă care chiar are o carieră în muzică. Restul avem cariere și în alte domenii. 

 

Urma să vă întreb imediat și de asta, stai liniștit. Hai să terminăm cu împărțirea trupei pe hartă. 


Andrei: Bun! Apoi e Dragoș care cântă la bas, se ocupă de masterizatul pieselor și o bună parte din artwork-ul folosit de trupă. E ca un briceag elvețian. El stă tot în Cluj. Paul, toboșarul nostru, care acum stă, de ceva timp, în zona Sibiului. Și Andrei Piper, la chitară, care e din Târgu Mureș, dar momentan e student la Londra. 


Deci v-ați dus departe.


Andrei: Cam așa ceva. (râde)


Spuneai mai devreme, Andrei, de faptul că aproape toți veniți de fapt din cariere în alte domenii. De exemplu, Roxana, știu că tu lucrezi în biochimie. 


Roxana: Da, eu sunt cercetător științific și lucrez la Institutul de Oncologie din Iași. 


Iar Andrei, tu lucrezi în IT.


Andrei: Da, ca și alți câțiva colegi, eu sunt programator. 


Și ce a reușit să vă unească pe toți ăștia șapte oameni, din șase orașe diferite să faceți muzică atât de faină împreună?


Andrei: Cuvântul cheie cred că e „pasiunea". Acum îți dai seamă că la șapte oameni sunt șapte povești diferite și poate șapte motivații diferite pentru care suntem afundați până în gât în chestia asta numită muzică. E ca orice pasiune care vine ea la tine și nu te lasă în pace. Nu e ceva ce poți ignora. Trebuie să-ți asculți acea chemare, chiar dacă, așa cum vezi, mai facem și alte lucruri, în alte domenii. Însă, la cei mai mulți dintre noi, muzica a venit înainte să vină „vocația profesională", care e doar un adjuvant pentru ceea ce facem din punct de vedere financiar. 


Ați mai avut tangențe cu alte trupe înainte?


Andrei: Absolut! Eu am cântat în multe trupe și chiar și acum sunt în vreo cinci grupuri, deși mi-e foarte greu să-ți definesc „statusul" meu în fiecare din ele. Mai mulți dintre noi suntem în paralel și în alte proiecte.


Cum faceți să funcționeze o trupă cu atâția oameni?


Roxana: Ajută super tare faptul că băieții au o mentalitate de corporație. Avem ședințe, avem totul foarte organizat, task-uri delegate pe fiecare persoană și dorința de a face lucrurile cât mai eficient. Apoi, avem un nucleu creativ format din Andrei, Ovidiu, Dragoș și Andrei Piper, celălalt chitarist, care compune în primă fază, iar apoi restul intrăm doar la finisaje. Ajută să nu fim toți șapte în nucleul ăsta creativ, pentru că asta ar însemna să avem mult prea multe păreri. Evident fiecare vrea să aibă un aport, iar de la șapte e mult prea mult. De la patru e mai okay.


Andrei: Câteodată și de la patru e prea mult.


Roxana: Exact. Și cred că ne-am și obișnuit să lucrăm așa. Noi o facem de dinainte de pandemie. 


Sună interesant latura asta algoritmică despre care povestiți. Sunt curios cum se materializează tot procesul ăsta creativ. Vă adunați undeva ca într-un Teambuilding odată la ceva timp, vă înregistrați fiecare bucățica lui acasă, cum funcționează mecanismul când ajungeți la partea asta?


Andrei: Sunt câteva procese. În primul rând, ceea ce ajunge să fie lansat e foarte puțin comparativ cu ce lucrăm. În ce ține de înregistrări, la demo e simplu, aproape toți avem un mini home-studio. Iar în funcție de track-uri, o parte din instrumente le tragem acasă. Chitara, acordeonul, care e tot electronic, bas și chiar și instrumentele folclorice, în mare parte. Vocile, însă, încercăm să le tragem în studio. Pentru asta încercăm să ne adunăm. Ajută să fim mai mulți acolo pentru că poți auzi oricând anumite nuanțe pe care interpretul nu le sesizează singur. 


Roxana: Am tras unele piese și acasă. Multe dintre piesele pe care le-am lansat în timpul pandemiei sunt înregistrate acasă, de exemplu. Pentru că era o perioadă când nu puteai intra în studio. Ce scoatem acum și ce se va auzi pe viitorul album sunt piese trase la studio. 


Și cum alegeți unde și când vă întâlniți? Preferați un anumit studio sau lucrați în mai multe spații?


Andrei: De multe ori legăm lucrurile de un concert. Ultima oară am cântat în București, am avut și alte treburi și s-a nimerit să avem și o fereastră în care ne-am putut duce să tragem voci câteva ore într-un studio. Optimizăm tot timpul lucrurile pentru că fiind mulți, intervin șapte programe diferite, plus cheltuieli de transport, cazare și așa mai departe. 


Mă atrage estetica în care compuneți și cântați, mixul de rock, metal și folcloric. De ce tocmai acest fusion?


Andrei: În Europa se făcea deja asta cu ani de zile înainte să pornim noi. Eu cu genul asta am crescut și asta îmi doream ca direcție, evident cu propria amprentă pusă acolo. Nu e prima trupă cu care am folosit componenta folclorică, am făcut-o și cu alte trupe, pentru că instrumentul meu principal e fluierul. Și uita așa am ajuns inițial să facem folk-metal. Spun inițial pentru că ai observat că după am migrat și către alte zone. 


Recunosc, mi-a plăcut în mod special „Fascinathanatango”. Am o pasiune mare pentru muzica instrumentală. În plus, când am descoperit albumul, mă uitam foarte curios la titlurile fiecărei piese și mă străduiam să le descifrez. Apropo de nume, de ce vă numiți E-An-Na?


Andrei: La început căutam în disperare un nume. E foarte ușor să găsești niște cuvinte și expresii uzuale în lumea rock, mai ales în engleză și să pui un nume la întâmplare. Lucru care mi-a displăcut întotdeauna. Căutam ceva sonor pentru că sunt pasionat de etimologie. Mă interesează inclusiv cum sună silabele cuvântului, nu doar însemnătatea lui. De exemplu, la Arkona, cu care am crescut și care e trupa mea favorită, limba rusă m-a fascinat mereu, chiar și fără să o înțeleg, pentru că are o sonoritate aparte și e ca un instrument extra în muzica lor. Asta am căutat și la versurile noastre și la nume. L-am găsit în „Tratatul de istorie a religiilor” al lui Mircea Eliade. Vine din sumeriana antică, iar sintagma s-ar traduce „Casa Cerului". Mie mi-a plăcut mult pentru că noi încercăm să creem o lume nouă, prin muzică, cu E-an-na și atunci s-a potrivit perfect. 


Roxana:  E-an-na, pentru noi, e locul în care ne refugiem după muncă. Sigur, munca e o susținere, pentru că banii de acolo îi investim în muzică. Dar e practic echilibrul pe care ni-l aduce. Eu nu eram în trupă când s-a ales numele, dar asta e însemnătatea pe care a căpătat-o în situația mea. 


Apropo de etimologie, știu că tu, Andrei, ești pasionat de limbile străine și că ai un mic pariu  tu cu tine pe care-l faci în fiecare an. Îți propui să înveți o nouă limbă în fiecare an. 


Andrei: Da. Firește, depinde cum definești „a învăța", pentru că n-ai cum să înveți propriu-zis o limbă de la zero în doar un an, decât dacă e mult înrudită cu limba pe care o vorbești deja. E o idee care mi-a venit în 2017, într-un turneu E-An-Na. M-am apucat să învăț spaniolă, lucru ușor pentru un vorbitor de română. Tot experimentul se bazează pe perseverența de a face ceva zilnic pentru ce îți propui. A mers foarte bine cu spaniola, a mers ok cu rusa și apoi am ruinat totul când am ajuns în zona Asiei, pentru că acolo faci mult mai puține progrese într-un an. Acum încerc să învăț persană. 

Mi se pare un exercițiu care poate fi un model excelent pentru mulți oameni, în privința perseverenței.

De unde vă luați voi inspirația?


Roxana: Cum spunea Andrei, ne-am apucat de proiectul ăsta din pasiunea pentru folclor. Eu, în 2013, cântăm la vioară și la voce alături de un taraf, în Iași. Asta m-a apropiat de genul ăsta muzical. În 2014 m-am întâlnit cu Andrei la un concert aniversar al unei trupe, iar la probele de sunet am descoperit că știm amândoi „Tinca Popii", piesa originală, nu ce a devenit apoi melodia E-an-na. Și fiind amândoi pasionați de folclor, i-am zis că dacă are vreodată în plan să facă ceva cu piesa asta, să țină cont că mi-aș dori să fac parte din proiect. Doi ani mai târziu am intrat în trupă. Pe lângă folclor, fiecare e axat pe câte o ramură a metal-ului. Ca trupe, probabil una dintre cele mai mari inspirații vine de la Bring Me the Horizon. Evident, toată lumea e mare fan Arkona. Personal sunt fan Nightwish. Totuși, nu încercăm să împrumutăm neapărat lucruri, muzical vorbind, de la trupe, cât mai degrabă elemente care țin de show. Pentru că trebuie să aduci ceva inedit pe scenă și sunt foarte multe trupe mari de la care ne inspirăm și la care încercăm să mergem la concerte. Și eu și Andrei am avut ocazia să mergem la festivaluri mari, sa vedem trupe mari și ne-a ajutat mult să înțelegem cum trebuie gestionată prezența scenică, că trebuie să ai un personaj pe care-l creezi singur și prin intermediul căruia să interacționezi cu publicul. Asta am văzut și la Nightwish și la Bring Me the Horizen, Metallica și la multe alte trupe. Inspirația se găsește oriunde, de la oricine ai ceva de învățat, indiferent de cât de mică sau mare e trupa aia. Compozițional încercăm să vedem ce ne face pe noi să ne simțim bine. Așa a fost inclusiv experimentul nostru cu „M.L.R.”, a fost un concept cu care nu ne-am simțit bine la început, dar pe care l-am îndrăgit ulterior pentru că era diferit și rezona cu noi. Ne-am izbit de zidul preconcepției, eram setați pe faptul că nu trebuie să ne placă. Odată ce am trecut peste asta, am descoperit că de fapt rezonăm cu conceptul și mai mult de atât, că putem să-l facem în stilul nostru.


Hai să povestim puțin și despre ce se întâmplă în perioada asta cu voi. Pe 30 noiembrie cântați la Sibiu, pe 1 decembrie la Cluj, iar în București sunteți pe 2 decembrie, la Quantic. Între timp mai aveți și muzică de lansat. 


Roxana: Mai avem câteva single-uri de lansat, iar albumul iese la primăvară. Am început cu „Cenușiul” în septembrie, „Suit în nor” în octombrie, iar recent „Fagure negru". 


Care e povestea din spatele „Fagure negru”? Pentru că e un track special pentru voi, din ce știu.


Roxana: E altfel decât ce am făcut până acum, e o baladă. Dar o baladă post-rock, să spunem. 


Andrei: Așa ceva, cu indulgență. (râde)


Roxana: În pandemie ne-a murit un prieten drag. Producătorul nostru care ne-a ajutat inclusiv la câteva piese de pe noul album. E o odă adusă lui, pentru că știm că aprecia genul ăsta de piesă. El era un mare fan Leprous și se pot simți din plin niște elemente Leprous și Muse. 


Andrei: Am și lucrat cu el la piesa asta, în niște stadii incipiente, prin 2019. 


Roxana: Am fi vrut să o lansăm pe 8 noiembrie când era ziua lui, dar am vrut să fim siguri de toate detaliile și piesa a întârziat câteva zile. Suntem, însă, foarte mulțumiți de ce a ieșit și sper că și oamenii vor rezona cu piesă așa cum am rezonat noi cu prietenul nostru, care din păcate nu mai e printre noi, dar știm că ideile lui merg mai departe printre noi. 


Andrei: Nu știu exact cum va prinde la public, pentru că nu are aceeași energie precum ceea ce am mai făcut, însă e important să avem și melodii „de cuget".


Personal n-aș băga niciodată mâna în foc cu ce poate sau nu avea succes la public. Cred că piesele care sunt foarte deschise și sincere, în care ți-ai pus sufletul pe tavă, vor rezona cu oamenii care le ascultă. 


Andrei: Pe asta și mizăm. De asta ne și permitem să sărim de la un stil la altul între lansări, pentru că punem tot sufletul E-an-na acolo, acea sinceritate despre care vorbești, iar asta se recunoaște indiferent de stilul pe care l-am aborda. 


Bun, deci în primăvară auzim și noul vostru album. Cum sună el, ce aduce diferit, dacă tot am menționat felul în care vă jucați cu stilurile? Ce le putem zice oamenilor fără să dăm prea mult „din casă"?


Roxana: Cred că aduce o maturizare a trupei. Avem mai multă coerență în ceea ce privește creativitatea și munca depusă. Aduce un concept pe care l-am îmbrățișat toți șapte. Conține niște piese frumoase, care vin din suflet și poartă o părticică din fiecare din noi. Dacă albumele de până acum aveau contribuții mari scrise de Andrei și Ovidiu, acum aportul colectiv e mult mai consistent. De asta zic că vorbim de o maturitate creativă. Am înțeles ce ne place să facem și asta vrem să oferim. 


Andrei: E clar un album mult mai democratic. Din perspectiva mea, albumul ăsta e un pas natural după „Nesfârșite”, albumul din 2019. Chiar dacă de atunci am scos două EP-uri despre care am vorbit deja și în care am experimentat, acum revenim la niște elemente ale noastre, pe de-o parte, lăsând totuși loc de pași înspre zone necunoscute până acum de E-an-na, că tot vorbeam de post-rock, de exemplu. 


Abia aștept să-l aud! Aveți trei concerte săptămâna asta, însă pentru cei care din diferite motive nu pot să vă vadă acum, deși și-ar dori, când vor mai exista ocazii?


Andrei: Clar odată cu lansarea albumului vom avea și un turneu național de promovare. 


Plănuiți să vă mutați undeva mai aproape unul de altul, poate chiar împreună, sau vă e bine fiecăruia în universul lui?


Andrei (ride): Poate să ne mutăm chiar mai departe. Fiecare are firul lui narativ, o viață personală cu planuri. Nu mai avem 18 ani să putem să ne băgăm picioarele în orice și să facem schimbări majore. Am ratat trenul ăla. Au fost niște idei în 2017, din fericire nu s-au materializat. Maximumul a fost ca trei dintre noi să fim împreună. Dar e bine să ai totuși și o distanță și un timp de repaus. 


Roxana: Pe principiul „mai răruț, că-i mai drăguț”. Poate dacă am fi tot timpul împreună ar interveni rutina. Așa nu avem timp de rutină, ba chiar ce facem acum ne scoate pe fiecare din rutina lui. Cred că asta ne face să mergem mai departe cu entuziasmul cu care am pornit. 


Sunt foarte nerăbdător să îi aud live pe E-an-na pe 2 decembrie, la Quantic. Dacă ești în zonă, ai timp și chef pentru muzică bună cântată de niște oameni talentați, hai să ne vedem acolo! Biletele se pot lua de aici


Share