Rock Reviews

Lordi, pentru prima dată în România. Cum a fost la concertul din București #ConcertReview

Finlandezii costumați ciudat care au rupt gura târgului la Eurovision, când au demonstrat că o piesă metal poate câștiga o competiție plină de sclipici și culoare au ajuns în sfârșit și pe la noi.

Lordi a câștigat Eurovision Song Contest în 2006 la Atena. Acela e momentul care i-a făcut faimoși pe cei cinci finlandezi care formează trupa de metal cu costume extravagante și înfricoșătoare. Pe lângă trofelul Eurovision, trupa are la activ șapte albume, turnee internaționale, o garderobă plină de ciudățenii și mai multe schimbări în componența grupului. Rockerii finlandezi au venit pentru prima oară în România, unde au concertat la București și Cluj. Și ca orice iubitor de rock, m-am prins: cele mai tari concerte se întâmplă luni seară. Așa că am mers fără să stau prea mult pe gânduri la concertul de luni, 10 octombrie, la Quantic Club, în București. 


Deși momentul lor de faimă internațională a venit după victoria din 2006, Lordi se formase deja acum 20 de ani și își câștigase un loc în rândul trupelor notabile de metal. Evident, în acest moment cea mai cunoscută piesă a lor este „Hard Rock Hallelujah”. Însă, Lordi erau cunoscuți printre ascultătorii genului încă de la începutul anilor 2000 pentru piese precum „Not the Nicest Guy”, „Devil is a Loser” sau „Would You Love a Monsterman?”.

Știu, totul okay până aici. Dar care e de fapt faza cu costumele, nu?! Pe lângă foarte multă imaginație și pasiune pentru estetica horror, ar fi de menționat că cea mai mare inspirație pentru Lordi este trupa Kiss, marea legendă a rock-ului care ne-a vizitat anul acesta, tot pentru prima dată, în iulie. Așadar, costumele, make-up-ul, măștile și pantofii de scenă sunt conform liderului trupei, Mr. Lordi, un soi de omagiu închinat zeilor americani ai rockului. El este cel care a creat în ultimii 20 de ani toate costumele folosite vreodată de membrii trupei. Formația s-a confruntat, în timp, cu tot felul de schimbări de oameni, Mr. Lordi fiind singurul membru original. În multe rânduri, el a povestit despre dificultatea de a crea noi personaje atunci când cineva se mai alătură trupei, încercând în același timp să păstreze o linie recognoscibilă. 

Pasiunea pentru Kiss e sesizabilă nu doar din estetica costumelor. Încă de la început, până să se urce artiștii pe scenă, în boxele de la Quantic s-au auzit două piese de intro:prima a fost „God of Thunder” de pe albumul Kiss „Destroyer”, despre care Mr. Lordi a și declarat că e primul disc pe care acesta l-a achiziționat. Nu și primul disc Kiss pe care l-a ascultat. Acela a fost „Creatures Of The Night”. A doua piesă, de la care a pornit concertul propriu-zis, a fost intro-ul înfricoșător cu sunete de carnaval de pe albumul „Lordiverity – Abusement Park”, care invită publicul în parcul monștrilor Lordi. Imediat după, cei cinci rockeri mascați au luat cu asalt scena din Quantic și au oferit publicului un cadou chiar de la început. Au cântat „Abusement Park” în premieră live absolută. Totul, într-o scenografie inspirată de arena unui „freak show” de carnaval, care integra instrumentele printre ghilotine, cranii, arcade, și o poartă centrală cu cortină, prin care apărea și dispărea Mr. Lordi, exact ca un maestru de ceremonii de la bâlci.  

Seara a continuat cu un show care a adus pe scenă 18 piese din cele două decade Lordi, solouri impresionante de tobe și bas, dar și multe efecte speciale. Pot spune că Lordi mi-au depășit așteptările. Fiind un fan al muzicii instrumentale, orice solo instrumental îmi captează atenția într-un concert. La ei, mi-au plăcut grija și dăruirea pe care le-au pus în a face aceste momente un „show în show”. Pe lângă calitatea performativă a bateristuului, am văzut și două tobe din care țâșnea lumină albastru-turcoaz și care se învârteau. 

În plus, am o satisfacție oricând dau de o trupă unde prezența basistului se simte mai tare decât a chitaristului. Asta, pentru că există un soi de stereotip cum că basul ar fi acea roată de rezervă. Există, totuși, basiști care știu să acapareze scena și să fure toate privirile. Așa s-a întâmplat și aici, când Niko „Kalma" Hurme a oferit un adevărat spectacol de câteva minute în care a mânuit exemplar acel instrument, s-a jucat cu publicul și chiar cu doi membri ai staff-ului cu care avea coregrafiată o decapitare a zombilor. O să iau totuși în considerare și faptul că el are avantajul experienței în trupă, spre deosebire de Kone, chitaristul care încă de adaptează după ce s-a alăturat formației abia anul ăsta, în urma plecării lui Amen-Ra, chitarist și fondator. 

Oamenii adunați în Quantic arătau ca genul de fani experți în tot ce ține de Lordi. Aproape două ore, oamenii au cântat, aplaudat, sărit, dansat și, cu siguranță, s-au distrat alături de „metaliștii” veniți de pe tărâmul lui Moș Crăciun. Cei cinci mascați au oferit un show cu de toate. Au ținut energia la cote înalte, au avut un setlist consistent, o scenografie faină, solo-uri de ținut minte, lumini,efecte speciale și ne-au oferit șansa de a vedea acele costume în carne și multe oase.