Rock Reviews

Sabaton. Cum a fost la concertul pentru care Arenele Romane au fost neîncăpătoare #ConcertReview

Seara trecută, suedezii de la Sabaton au zguduit bine Arenele Romane într-un concert care nu va fi deloc ușor de uitat, atât pentru fani, cât și pentru trupă.

Este un aspect de lăudat cum Metalhead reușește să transforme serile de luni în concerte rock sold out la Arenele Romane. Dacă săptămâna trecută Judas Priest revenea în Capitală pentru a sărbători 50 de ani de existență, săptămâna aceasta iubitorii de rock au umplut Arenele și au demonstrat că România are o comunitate consistentă și devotată trup și suflet muzicii rock. 


Sabaton este una dintre trupele care domină scena de heavy metal de peste 20 de ani, iar „The Tour To End All Tours” este un mega-maraton pe care aceștia l-au pus la cale de ceva timp, însă pe care au fost nevoiți să îl amăne în repetate rânduri din cauza pandemiei. Turneul promovează cel de-al zecelea album, „The War To End All Wars”, un disc cu piese inspirate din povești de război din istoria omenirii În contextul actual, titlul este mai actual ca oricând și transmite o doză necesară de speranță


Suedezii au început concertul de luni seara cu punctualitatea unor adevărați profesioniști, împreună cu forța și energia unei trupe vizibil determinată să ofere publicului o seară memorabilă. „Bună seara, București! Suntem Sabaton, cântăm heavy metal, iar asta e „Ghost Division”!” sunt cuvintele pe care le-au auzit românii din partea solistului Joakim "Jocke" Brodén, la începutul concertului de aseară -  o desfășurare impresionantă de efecte pirotehnice, care au dominat scena pentru o oră și 45 de minute. 


Realmente impresionant a fost și publicul, care a urlat, aplaudat, cântat cu o forță care îți făcea pielea de găină. Pe toată durata concertului, mulțimea prezentă a fost într-un unison perfect, care i-a impresionat inclusiv pe membrii trupei, aceștia declarându-se profund șocați de entuziasmul românilor. Într-o intervenție, basistul formației, Par Sundstrom, a mărturisit că acesta este unul dintre cele mai amânate concerte aleturneului și că, în medie, procentul biletelor returnate a fost de 10-15%. Însă, pentru concertul din București, procentul a fost de doar 1%. Tot el a dezvăluit că trupa a fost sfătuită, de către apropiați, ca pentru prestația din România să renunțe la o bună parte din producția originală a concertului cu care au plecat în turneu pentru a reduce din costuri. Și deși ar fi economisit sume considerabile de bani, Sabaton a insistat ca publicul bucureștean să primească un show complet. Lucru pe care l-au și livrat seara trecută pe scenă. 


Sabaton a adus la București un show incendiar, care a conținut 19 dintre cele mai iubite piese din repertoriul lor, un show pirotehnic impresionant, o mulțime de momente de interacțiune cu publicul și o serie de proiecții care au completat atmosfera scenografiei inspirată din tranșeele militare, având chiar și un tanc în mărime naturală deasupra căruia a cântat toboșarul Hannes Van Dahl. 


E fără îndoială că iubitorii Sabaton speră ca Brodén să se țină de cuvânt și să cânte mai des la București. Seara trecută a fost dovada clară a faptului că românii sunt iubitori ai rockului și ai trupei Sabaton. După ce au cântat, urlat și aplaudat neîncetat timp de aproape două ore, miile de fani au rămas chiar și după terminarea concertului preț de aproximativ un sfert de oră pentru a-i ovaționa pe suedezi și pentru a cere încă o piesă la bis. Spre dezamăgirea unora dintre ei, totuși, trupa nu a revenit pe scenă, iar aceștia vor trebui să aștepte următorul concert Sabaton pentru a auzi mai multă muzică live de la aceștia.