Salutare rockaholici, eu sunt Pandutzu și vara asta vă iau cu mine la cele mai tari festivaluri din Europa. Începem seria jurnal de festival de la Nova Rock, un festival din Nickelsdorf, Austria, ce crește de la an la an și care atrage din ce în ce mai mulți participanți și din România.
Line-up-ul este foarte bun în fiecare an, iar faptul că este destul de aproape de România, îl face atractiv pentru iubitorii de rock ce vor să-și vadă artiștii preferați.
Ediția de anul acesta a venit după doi ani de pandemie, iar line-up-ul anunțat în 2020 a suferit câteva schimbări notabile, iar doi dintre headlineri au fost înlocuiți. System of a Down și-a anulat toate concertele plănuite pentru vara asta în Europa, iar Foo Fighters au luat o pauză din motivele pe care din păcate le știm cu toții. Dar chiar și-așa, am avut parte de artiști de calitate pe cele trei scene pregătite de organizatori.
Prima zi a început însă cu stângul pentru ca au fost luați prin surprindere de vreme, o ploaie torențială venită cu câteva ore înainte de deschiderea porților dând totul peste cap. Intrarea în camping și în festival s-a făcut cu întârziere, unele concerte au fost anulate, iar unii grandson, unul din artiștii care ar fi trebuit să cânte pe scena principală a susținut un concert ad-hoc de pe un container pentru cei care așteptau să intre în festival. Întârzierea a meritat pentru că astfel organizatorii au avut timp să mai arunce cu fân și rumeguș prin zonele mai delicate.
S-a lăsat totuși cu noroi, dar asta nu i-a împiedicat pe festivalieri să se distreze, unii aruncându-se cu lejeritate în bălțile de noroi.
Eu mi-am început aventura Nova Rock pe la 19:00 ora locală, cu Evanescence, pe care unii dintre voi sper că i-ați văzut la București cu câteva zile în urmă. M-am bucurat de revederea cu Amy Lee, dar se vede că timpul nu iartă pe nimeni. La 40 de ani se ține însă bine, iar vocea ei este la fel de încântătoare ca acum 20 de ani.
M-am mutat apoi la scena secundară (Red Stage) pentru a-i vedea în sfârșit pe Steel Panther. Auzisem multe despre show-urile lor, iar băieții n-au dezamăgit. Versuri “porcoase”, glume de autobază, țâțe la vedere și în general multă voie bună la concertul lor. Recomand.
Prima seară am încheiat-o la scena principala (Blue Stage) cu Muse, dar am prins un pic și din concertul băieților de la Rise Against, care m-au surprins deși era prima dată când îi auzeam. Cât despre Muse, i-am prins chiar de ziua lui Matt Bellamy astfel că erau în formă. Multe piese de pe noul album “Will of the People” ce urmează să se lanseze pe 26 august, o producție “incendiara” și un show caracteristic lor.
Cea de-a doua zi am început-o cu Maneskin, câștigătorii Eurovision 2021 care au cucerit lumea în ultimul an. Și pe bună dreptate. Oamenii știu să facă show. Damiano a fost în mare formă, iar Victoria și Thomas au avut și ei momentele lor de glorie. N-au lipsit din setlist “Zitti e buoni”, “I wanna be your slave”, “Mammamia”, “Beggin’” și nici noul single “Supermodel”. La finalul concertului, în timpul piesei “Lividi Sui Gomiti” au invitat și câțiva fani pe scenă.
Seara a continuat pe Red Stage alături de Korn, care ne-au prezentat o parte din noul album, “Requiem”, dar și clasice precum “Freak on a Leash” sau “Blind”. De la nu-metal, am trecut la hardcore punk la scena Red Bull cu Dog Eat Dog. Foarte mișto băieții și foarte tare și atmosfera.
Pe scena principală seara a fost încheiată de Placebo, pe care o să-i vedem și la București pe 13 iulie. Au prezentat foarte multe piese noi, de pe albumul “Never Let Me Go” lansat în martie, pe care recunosc că nu apucasem să-l ascult. Mi-au plăcut totuși în varianta live “Happy Birthday in the Sky” și “Surrounded by Spies”. Brian Molko m-a surprins și cu noul său look, cu mustață de tip V for Vendetta, iar show-ul lor s-a încheiat cu piesa momentului, cover-ul după Kate Bush de la “Running Up That Hill”.
Eu n-am prins și piesa aia pentru ca m-am mutat la Red Stage pentru Bring Me The Horizon. Voiam neapărat să stau în primele rânduri pentru că acolo se simte cel mai bine atmosfera. A fost însă destul de haos, cu multe moshpituri, crowd surfing cât cuprinde și în general înghesuială. Dar m-am distrat oricum și “am intrat în horă”, cum s-ar spune. Olly pare că devine din ce în ce mai bun și vocea nu-i mai face probleme chiar atât de mari.
În a treia zi am renunțat la cizmele de cauciuc și am scos bandanele de la naftalină pentru că noua “problemă” a devenit praful din festival. N-a mai plouat, ba chiar a fost uneori prea cald aș putea spune. Am început ziua la scena Red Bull cu formația americană The Score. Îi văzusem live cu o săptămâna în urmă într-un club micuț din Brighton și m-am bucurat să văd vreo 3000 de oameni adunați special pentru ei. Dacă n-ați auzit încă de ei, recomand să dați un play la piesele lor.
Am ratat mare parte din concertul Bad Religion, dar am compensat cu The Offspring. am retrăit adolescența și mă bucur că băieții ăștia încă sunt relevanți și că încă știu să se distreze ca acum 25 de ani. “Pretty Fly for some old guys” cum s-a zice… .
M-am întors apoi la Red Bull Stage ca să-i descopăr pe Lagwagon, o trupă americană de punk-rock care a reușit să mă cucerească. Poate rămăsesem în vibe-ul de pankăreală dupa Offspring, dar m-au prins și m-am băgat în niște moshpituri chiar dacă nu știam nicio piesă.
Seara s-a încheiat cu Volbeat, pe Blue Stage. Nu-i mai văzusem din 2010 de la Sonisphere-ul de la Romexpo, dar Michael Poulsen și gașca au rămas la fel de mișto. Au cântat și ei în mare parte piese de pe albumul lansat anul trecut “Servant of the Mind”, dar n-au lipsit nici celebrele “Fallen” sau “Still Counting”.
Ultima zi de Nova Rock am început-o cu In Flames. Recunosc că au fost un pic cam agresivi pentru gusturile mele, iar publicul a fost mai liniștit decât mă așteptam. Cu toate astea, m-am trezit la un moment dat luat pe sus și cu ocazia asta am făcut și primul și ultimul crowd surfing de la Nova Rock, chiar dacă nu voiam neapărat. Eram un pic îngrijorat că poate cad, iar având camera în mână mai tot timpul, nu era un risc pe care voiam să mi-l asum.
Publicul de la Nova Rock este însă foarte mișto și atent. Moshpiturile nu au fost deloc agresive, iar imediat ce cădea cineva era imediat ridicat. Cum se face de altfel mai peste tot. Iar crowd surfing s-a făcut la greu și nu țin minte să fi văzut că a căzut cineva. Oamenii de la securitate îi preluau pe brațe pe cei care ajungeau în față, iar per total am simțit ca lucrurile sunt în siguranță de fiecare dată.
La Blue Stage am asistat și la cel mai mic public de la Nova Rock, la concertul lui Gentleman. Se pare ca raggae-ul nu e neaparat pe stilul austriecilor, chiar dacă Tilmann Otto, pe numele lui adevărat, a cântat pe limba lor.
N-am stat nici eu prea mult pe-acolo pentru că voiam să-i revăd și pe Billy Talent. Canadienii chiar știu să facă show, iar Ben Kowalewicz chiar a fost în formă. La “Fallen leaves” toată lumea a luat-o razna, așa cum era de așteptat.
Ultimul concert de la Nova Rock pentru mine a fost cred ca și unul din cele mai tari: Five Finger Death Punch, cu Ivan Moody din nou la voce. Acum 5 ani când i-am văzut prima data, tot la Nova Rock, l-au avut pe Tommy Vext ca solist pentru că Moody era în reabilitare.
Mi-a plăcut însă energia lui Ivan și în general modul în care a comunicat cu publicul. A stat câteva minute de vorbă cu un băiat care era la al 20-lea concert și care stătea în picioare deasupra mulțimii, au distrus o chitară găsită în backstage, de vreo 1500 de euro și n-au făcut rabat din a folosi flăcările, mai ales pe “Burn MF”.
Per total aș spune că a fost o ediție reușită de Nova Rock și cu siguranță o să mai revin. Este însă genul de festival de line-up. Nu pot spune că poți face mare lucru atunci când nu mergi la scenă pentru un concert, însă am apreciat faptul că spre deosebire de acum 5 ani, au mai adăugat câteva zone cu umbră și au introdus și Thunderdome-ul, o instalație în forma de castel, în “curtea” căruia se distra lumea pe muzica pusă de un DJ. Cei care stăteau totuși vis-a-vis, în camping, nu prea au apreciat asta pentru că petrecerile durau până târziu în noapte, iar muzica nu era neapărat în stilul festivalului.
Aventura festivalieră de vara asta continuă weekend-ul acesta cu doua festivaluri. O să merg două zile la Pinkpop, în Țările de Jos, iar duminică ajung și pe la Graspop Metal Meeting.
Acestea ziind fise, ne recitim săptămâna viitoare cu impresii și de-acolo. Rock on!
