Trupa a anunțat pe rețelele de socializare joi seara (26 mai): „Suntem șocați și plini de o tristețe copleșitoare din cauza morții premature a dragului nostru prieten, membru al familiei și colegului de trupă Andy „Fletch” Fletcher.
Fletch avea cu adevărat o inimă de aur și era mereu alături când aveai nevoie de sprijin, o conversație spirituală, de distracție sau o halbă rece.
Inimile noastre sunt alături de familia lui și vă rugăm să îi păstrați în gând și să le respectați intimitatea în această perioadă dificilă”.
Fletch a format Depeche Mode în 1980 în Basildon, Essex, împreună cu Vince Clarke, care mai târziu avea să plece pentru a deveni jumătate din Erasure. Împreună cu colegii de trupă Dave Gahan și Martin L. Gore, Fletcher a fost inclus în Rock 'N' Roll Hall Of Fame în 2020.
Muzicianul a apărut pe toate cele paisprezece albume de studio ale Depeche Mode, inclusiv Black Celebration (1986), Music For The Masses (1987) și Violator (1990). De asemenea, s-a bucurat de o carieră de DJ de succes și și-a lansat propriul label, Toast Hawaii, în 2002.




























