Rock News

Scorpions a cântat „Wind Of Change” pentru Ucraina, cu versurile modificate

Solistul Scorpions, Klaus Meine, a vorbit despre decizia sa de a modifica unele dintre versurile din imnul anti-război al trupei, „Wind Of Change”, pentru a reflecta în mod corespunzător ceea ce se întâmplă în Europa.

Meine și colegii de trupă au scris „Wind Of Change” după ce au concertat la Moscow Music Peace Festival în 1989, unde au împărțit scena cu alte trupe hard rock precum Bon Jovi și Motley Crue. Piesa a fost inspirată de mulțimea impresionantă care s-a adunat la primul lor concert susținut vreodată în Rusia, în 1988, când au devenit prima trupă hard rock care a cântat în acea țară. O audiență la fel de mare s-a adunat un an mai târziu, la festivalul menționat mai sus, deși erau o trupă germană.

În 2015, chitaristul Scorpions, Rudolf Schenker, a declarat despre inspirația pentru versiunea originală a „Wind Of Change”: „Am vrut să arătăm oamenilor din Rusia că există o nouă generație de germani. Nu vin cu tancuri și arme pentru război - vin cu chitare și rock 'n' roll și aduc dragoste!".

Pe 26 martie, la concertul de deschidere al rezidenței trupei în Las Vegas, Meine a dorit să specifice că melodia va fi dedicată poporului ucrainean: „Această melodie este un îndemn pentru pace și în seara asta, cred, o vom cânta și mai tare. O dedicăm oamenilor curajoși din Ucraina".

Într-un nou interviu cu gazda „Loudwire Nights” Toni Gonzalez, Klaus Meine a explicat: <<Am vrut să fac o declarație publică pentru a susține Ucraina, așa că piesa începe acum cu „Now listen to my heart / It says Ukraine, waiting for the wind to change”>>.