Având în vedere că solista Lindsey Jordan are nevoie de repaus vocal la fiecare câteva zile de cântat, nici nu e de mirare că artista se vede nevoită să ia ceva măsuri în privința asta. După cum ne atrage atenția Pitchfork, solista a aflat că o operație pe corzile vocale este absolut necesară, motiv pentru care turneul Snail Mail de anul ăsta a fost amânat pentru 2022.
„Am din ce în ce mai multe probleme cu sănătatea vocală cu fiecare an ce trece,” spune Lindsey. „Îmi pierd vocea după câteva zile de cântat. Am fost la ORL săptămâna trecută și mi-au găsit polipi masivi pe corzile vocale,” explică ea, aceștia fiind datorați... vorbirii. Polipii ăștia, continuă Jordan, necesită o operație pentru ca artista să își poată păstra vocea, iar recuperarea a dura câteva luni.
Astfel, cu proiectul Snail Mail, solista urmează să plece în turneu abia în aprilie pentru a promova cel mai recent material de studio, „Valentine”. Acest al doilea album de studio semnat Snail Mail a apărut pe piață la data de 5 noiembrie, și a urcat printre primele zece poziții în clasamentele UK Independent Albums și Scottish Albums.
Foto: Facebook, Snail Mail




























