Circle Jerks anunță un turneu nord-american pentru anul 2022

Băieții vor fi însoțiți, în turneul „Wild in the Streets”, de 7Seconds și Negative Approach.

La cincisprezece ani de la ultimul turneu organizat, muzicienii de la Circle Jerks au decis că a venit, în sfârșt, momentul pentru o revenire adevărată. După cum ne anunță publicația online Revolver, artiștii urmează să își reia locul de drept pe scenele din America de Nord începând cu luna martie a anului viitor. Băieții vor fi însoțiți, în turneul „Wild in the Streets”, de 7Seconds și Negative Approach.

Decizia muzicienilor a fost influențată de două momente istorice în carierele lor. Anul trecut, discul „Group Sex” a împlinit patruzeci de ani, iar anul viitor, aceeași aniversare va veni și pentru discul „Wild in the Streets”. Astfel, cele patru decenii în care albumele nu și-a pierdut deloc relevanța vor fi celebrate prin intermediul a douăzeci și opt de spectacole live. La ultima apariție live semnată Circle Jerks, vor urca pe scenă și The Bouncing Souls.

De la debutul discografic din 1980, cu albumul „Group Sex”, Circle Jerks au mai lansat cinci LP-uri. Cel mai recent, „Oddities, Abnormalities and Curiosities”, ajuns la urechile fanilor în 1995.

Foto: Facebook, The Circle Jerks, Tracy Graham

Web radios