Ungarii de la Bornholm fac tot posibilul să își păstreze fanii în priză, mai ales că urmează să revină cu un album complet de studio la începutul lunii viitoare. După cum ne atrage atenția publicația online Metal Underground, artiștii au lansat cel de-al doilea single extras de pe discul „Apotheosis”, „Spiritual Warfare”. Acesta este însoțit, după cum poți vedea mai jos, de un videoclip cu versuri.
Piesa asta, spune chitaristul grupului, este una cu adevărat specială pentru el. „[…] Conține referințe biblice, viziuni abstracte, magie de ritual. În culisele lumii fizice, războiul are mereu loc, în principiu, între forțele spirituale, care reprezintă adevărata forță ce ne poartă înainte. Asta cauzează schimbări în lumea reală,” explică Sahsnot.
Muzicienii au lansat deja și melodia „I Am War God”, tot de pe cel de-al cincilea album de studio. Materialul complet va apărea pe piață la data de 5 noiembrie.
Foto: Facebook, Bornholm




























