Calin Pop de la Celelalte Cuvinte a fost in urma cu cateva zile la Rock FM. Intr-un interviu acordat lui Cristian Hrubaru, fondatorul trupei oradene care implineste trei decenii de activitate vorbeste despre visele rockerilor romani inainte si dupa 1989.
Călin, ce visai acum 30 de ani, când a luat naștere Celelalte Cuvinte?
Visam ceea ce visez si acum, adica as putea considera, daca e vorba de un vis, daca tot suntem pe tema viselor, ca sunt un norocos, imi traiesc de visul de zi cu zi, adica muzica rock.
Visai să ajungi un star rock.
Da, exact…
Și cum ai reușit să-ți împlinești visul?
Nici eu nu stiu, pur si simplu asa a fost sa fie. La inceput, cand am pornit cu trupa, in 1981, dupa niste peripetii prin liceu - care se stiu: cand cantam si erau la moda nu discotecile, ci serile dansante, cu cover-uri si se dansa pe Pink Floyd, pe Deep Purple, pe Jimmy Hendrix, si ne numeam altfel. Cu numele Celelalte Cuvinte am inceput din ’81 si primul concert integral al trupei l-am considerat actul de nastere al trupei, deci nu am luat-o cu numarul de ani, de cand am inceput, pentru ca noi am inceput, de fapt, în 1976, în clasa a noua. În clasa a zecea i-am adunat pe basistul si pe tobosarul actual al trupei, formand o trupa numita Sonic. Nici nu stiam ca afara existau Sonics, deci nu prea aveam noi legaturi cu exteriorul, mai ales in acele vremuri.
Cum a apărut numele de Celelalte Cuvinte?
Exact din dorinta de a fi altceva decat ceva obisnuit. Bineinteles, Marcel Breazu, basistul grupului a fost cu idea asta. S-a gândit el initial la “celelalte rugi” sau “celelalte porunci”. Am lasat numele in aer pentru ca ne gandeam ca, totusi, la vremea aceea, la cenzura existentă, nu prea cadra. Pe urmă m-am gândit eu și am zis: dom'le, orice limba este formata din cuvint. Sa-i spunem Celelalte Cuvinte”. Evident ca suna foarte dubios atunci, enorm de dubios.
Chiar și așa, nu v-a întrebat nimeni ce înseamnă Celelalte Cuvinte?
Pai, le mai explicam. Când ne plictiseam, le raspundeam “secret". Adica altceva decat ceva obisnuit sau motto-ul pe care il avem: "cuvintele pe care le rostim ni se par prea putin pentru a exprima ceea ce simtim", adica cuvintele sunt mai presus de muzica. In momentul in care se opreste muzica, ramane parca inca ceva de spus care nu se spune: celelalte cuvinte.
Ce vise avea un rocker în anii '80, un rocker obișnuit, care venea la concertele voastre?
In ’80 erau alte vremuri si de multe ori starea de libertate care lipsea era perceputa a exista in sala de concerte, deci existau si mult mai multe distrugeri, dupa cum se stie, in acea perioada. Dar fiecare rocker visa sa fie liber sau visa la cat mai multe concerte rock unde sa se simta intra-devar liber; nu ca nu s-ar intampla si in ziua de azi chestia asta. Eu cred ca si astazi se intampla, nu chiar la fel, dar, in orice caz, un rocker in suflet se simte cu adevarat liber in sala de concerte a trupei preferate si, evident, si pe cele două roti ale unei motociclete.
Țin minte că se făceau concerte în noapte de Înviere, ca să nu se ducă tinerii la biserică...
Da! Si noi am fost pedepsiti, am cantat o data drept pedeapsa in Timisoara. A fost o intamplare foarte ciudata. Inainte cu o luna de zile, aveam unul din concerte - al treilea sau al patrulea concert, nici nu mai stiu exact, cred ca aveam un an - si cineva a dat drumul la o grenada fumigena defensiva, care nu a putut fi stinsa decat cu nisip. Au venit pompierii si am dat extemporale ca ce si cum, am fost banuiti ca noi am fi pus, desi a pus cineva din publc. Concertul s-a suspendat si, drept pedeapsa, directorul de la casa studentilor a carei trupa eram atunci, din Timisoara, ne-a pus sa cantam de Paste, asa ca nu am mai plecat acasa.
Dar voi, ca artisti, ca rockeri, mai dădeați pe la biserică din când în când?
Pai, in mod normal, nu prea. Cel putin in cazul meu - poate ca era un caz special - tatal meu, Dumnezeu să-l ierte, era procuror si erau chiar obligati sa nu intre in biserica. Noi la scoala eram invatati sa fim atei. Aveam rude la tara si vedeam biserica si am ramas cu un adanc respect pentru aceasta institutie, evident.
Ți s-a întâmplat să visezi vreodată, la propriu, muzică? Adică să te trezești cu un rif nou în minte sau cu niște versuri, din care apoi să iasă o piesă?
Da! Este o piesa sau, de fapt, inceputul unei lucrari rock numita “Oglinda”, in care pur si simplu, intr-o noapte mai furtunoasa, m-am trezit si m-am uitat in oglinda si am inceput sa ma intreb cine sunt. Asta a fost de fapt punctul de pornire a unei lucrari rock, in care tipul se tot oglindeste si tot isi cauta si isi pune intrebari existential: de ce se intampla una, de ce se intampla alta?
"Si mereu atipit - neam blestemat! - Mi-ai asternut poate un cosmar care nu mai are sfarsit". Chiar exista cosmaruri fara sfarsit?
In piesa asta pe care ai citat-o, numita “Neam blestemat”, este vorba de cosmarul existent in viata de zi cu zi, si anume drama aceea ca incerci sa faci ceva in tara asta si nu prea reusesti sau cel putin asa era perceputa treaba de noi când s-a scos piesa pe albumul “Armaghedon”, in 1994. Nu as vrea sa intru in politica sau alte lucruri, dar intotdeuna au existat problem cu neamul nostru, deci niciodata nu poti sa spui, istoric vorbind, ca a fost bine cu neamul nostru.
Avem vreo șansă să devenim un neam liniștit la un moment dat?
Conteaza foarte mult sangele nostru, pentru ca am impresia ca sangele nostru face tot ca si neam. Poate ca tot ce se intampla nu este din cauza exteriorului, ci din cauza interiorului sau a conceptiei romanesti. Nu vreau sa fiu mare dusman, pentru ca si eu sunt roman si ma mandresc cu acest lucru si nu imi e rusine sa spun ca sunt roman, dar probabil ca problema vine din interior.
Dacă n-ai fi cântat, ce ți-ar fi plăcut să fii, să faci?
Sincer sa fiu, nu stiu. Probabil ca as fi fost un inginer simplu, normal. Nu aveam alte placeri, alte pasiuni.
Ce ai face dacă ai câștiga chopperul Rock FM?
l-as pastra, evident, nu l-as vinde. L-as pastra si as incerca sa ma duc cu el pe unde se poate merge, pentru ca iti trebuie drumuri pentru asa ceva. Asta merge, nene, asta nu se incurca, motorul asta te duce el pe tine si nu invers. Si are un design super.
Ce piesă rock îți vine în minte când te uiți la chopperul Rock FM?
Bracking the Law.
Cum ți se par rockerii de acum față de cei de acum 30 de ani?
Este intra-devar o diferenta, sunt mai interiorizati un pic, parca. Revin si repet: in acea perioada era o chestie si de situatie politico-economica, in care oamenii se descatusau la concerte. Se simteau foarte oprimati. Și chiar violenta lor intre ei sau violenta asupra obiectelor de prin sala ei o interpretau ca si cum ar lupta împotriva sau ar face un rau regimului. Bineînțeles, cei care faceau lucrurile astea pe vremuri acum sunt batrani, adica au familie. Nu mai vin la concerte, sunt civilizati, cu parul tuns, costum, cravată, functii de conducere, iar cei de acum, care nu au prins acele vremuri sau care doar au auzit despre ele, intr-adevar se simt mai liberi, dar parca sunt dispusi mai mult sa asculte, pentru ca cei de atunci explodau la fiecare acord. Acum stau mai mult, rumega mai bine, sunt mai civilizati, putin mai linistiti. Acum nu ma refer la faptul ca stau pe scaun si… Nu, ca si ei se dezlantuie, dar parca exista un dram de civilizatie in randul rockerilor si in nici un caz nu sunt rockeri din aceia care sunt murdari pe bocanci cu noroi.
Îți mai amintești care a fost prima piesă Celelalte Cuvinte care a fost difuzată la radio?
Prima piesa difuzata a fost in 1984, în iarna, si s-a numit “Iarba prin par”. A fost inregistrare Radio Cluj si a fost in emisiunea aceea pe care o tinea Doru Stoica si care se numea “Topul topurilor” in 1984. Am reusit sa stam cu piesa asta patru saptamani pe locul intai.
Ai fost la toate edițiile TimRock. Cum era atmosfera?
Era extraordinara, mai ales in perioada comunismului. Era o descatusare totala in Timișoara.
Ce se asculta înainte de '89 în Timișoara?
Se asculta tot ce era muzica buna, evident. Bineînțeles, patrundeau si sarbismele, cum se spune, balcanismele.
Cum îți procurai discurile?
Pai, de pe piata neagra. În Oradea erau ungurii care aduceau discuri si puteai sa le inregistrezi pe magnetofon, ulterior pe casetofon. Chiar mergeau discurile cu imprumut, cu conditia sa nu le zgârâi ca nu mai primeai a doua oara altul de la aceeasi sursa. În Timisoara erau si sarbii, dar si nemtii si erau surse foarte bune. Acolo am ascultat trupa Bijelo dugme, care este o trupa extraordinara, in care a cantat si Bregovic.
Care a fost primul concert pe care l-ai văzut în afara României?
Primul concert, în 1991-92, a fost Manowar, la Budapesta. Am venit cu gura cascata de acolo. Nu mai vazusem așa ceva. Concerte live aveam, aveam sursa Florian Pitis care ne dadea o gramada de concerte, dar asa sa vezi si sa simti pe pieptul tau, bataia tobei mari si a bass-ului a fost extraordinar. A fost primul concert care m-a marcat foarte puternic, adica vii inapoi acasa cu un gust amar, stii ca dom'le uite cum e acolo si aici nu se poate inca. Organizare de la a la z, chestie pe care acuma o vedem si la alte trupe care vin in Bucuresti si in Timisoara, si in Cluj, trupe mari. Asta arata romanilor ca se poate, trebuie doar organizare, trebuie rabdare…
Ce mare artist rock n-ai văzut încă live și îți dorești să vezi?
Aș fi vrut să văd Pink Floyd. Am vazut doar Roger Waters.
În fost tensiuni în Celelalte Cuvinte de-a lungul celor 30 de ani?
Sigur ca au fost. Și mai sunt. Dar sunt ca intr-o casnicie: fiecare stie ce nu ii place celuilalt.
S-a pus problema să vă destrămați?
Nu, inca nu s-a pus problema. Nu s-a pus pentru că, pur și simplu, ne-am obisnuit, ne-am "saturat" unii de altii de atata timp incat sa ne mai si certam. Ne cunoastem, suntem prieteni, ne respectam, sau incercam sa ne respectam cel mai mult.
