Kontinuum ne aduc melodia „Hjartavél”

Conform declarațiilor de pe conturile oficiale de social media ale trupei, artiștii marchează, cu acest single, începutul unui nou ciclu.

La trei ani după ce am avut ocazia să ne bucurăm de cel mai recent material original lansat de formație, islandezii de la Kontinuum au decis că a venit momentul pentru o piesă nouă. După cum ne atrag atenția cei de la Prog, artiștii au revenit cu melodia „Hjartavél”, dar și cu un videoclip cu versuri pentru aceasta.

După spusele membrilor formației, noul cântec marchează prima parte a unui nou ciclu. „După cum știe orice artist, am avut nevoie să pompăm din nou sânge în inimile noastre creative, după pandemie. Inspirându-ne din lucrările lui Einar Jónson, ne-am apucat, alături de prietenul și inginerul nostru audio, Jón Dal, să creăm ceva nou, ceva diferit,” este declarația oficială a grupului.

Cel mai recent album al trupei, „No Need to Reason”, a apărut pe piață în 2018. Discul a fost primit cu brațele deschise de către public, primind nota 3.5/5 din partea Metal Hammer și 8.5/10 din partea celor de la Metal Storm.

Web radios