Dave Grohl: De ce Foo Fighters a decis să lanseze albumul „Medicine at Midnight” în timpul pandemiei

Foo Fighters își va lansa cel de-al zecelea album, „Medicine at Midnight”, pe 5 februarie 2021. Solistul Dave Grohl a fost prezent în studioul unui post de radio american și a răspuns la întrebarea de ce Foo Fighters, spre deosebire de multe alte trupe, nu a așteptat să treacă perioada de pandemie pentru a-și lansa albumul.

În cadrul interviului, el a spus că LP-ul a fost început încă de acum doi ani, iar la începutul anului era deja gata. Au decis să amâne lansarea, pentru a vedea ce se întâmplă, dar cum perioada de așteptare se tot lungea, au luat decizia de comun acord să îl lanseze oricum.

„Așa au trecut șase sau șapte luni și m-am gandit ca facem muzica asta pentru ca oamenii să o audă. Nu o facem doar pentru a putea pleca in turneu. Scriem aceste melodii pentru ca oamenii sa se bucure de ele, sa cânte împreună, fie că sunt în bucătăria lor, singuri, cu o sticlă de Crown Royal sau pe un stadion care sare în jurul lor, cântând refrenul. Acum, mai mult decat oricand, oamenii au nevoie de ceva care sa le ridice moralul, să le ofere o senzație de ușurare sau de evadare."

Primul single de pe „Medicine At Midnight”, o melodie numită „Shame Shame”, a fost lansat luna trecută. Foo Fighters a interpretat piesa live pentru prima dată în timpul apariției lor din 7 noiembrie la "Saturday Night Live".

Foto: Getty Images/ Guliver.

Web radios