DevilDriver au revenit cu single-ul „Iona”

Fantome, suflete furate și o imagistică înfricoșătoare - iată la ce te poți aștepta din partea noii melodii și a clipului atașat acesteia.

DevilDriver au revenit cu un videoclip înfricoșător pentru melodia „Iona”, anunță Metal Hammer, acesta putând fi urmărit mai jos. Melodia este extrasă de pe noul album pus la cale de americani, „Dealing With Demons I”, ce va apărea pe piață la data de 9 octombrie.

Piesa este inspirată de o legendă despre o femeie numită Iona, spune videoclipul, care fură sufletele bărbaților ce trec prin pădurea în care se află. Solistul Dez Fafara a declarat în descrierea clipului despre melodie că nu seamănă cu niciuna dintre piesele lansate de formație până acum. „De la versurile frenetice și până la refrenul care te bântuie, melodia asta este o mișcare înainte pentru a împinge sunetul nostru și urechile ascultătorului în conflict!” Muzicianul continuă prin a explica refrenul, care „spune povestea fantomei Ionei și a obsesiei sale cu moartea, reprezentată de trandafirii negri pe care îi are în brațe – fiecare dintre ei fiind sufletul unei persoane, pe care l-a răpit din viața asta pe un drum singuratic întunecat [...]”.

 Aceasta este a doua melodie extrasă de pe noul album care a ajuns la urechile fanilor – prima piesă, „Keep Away From Me” a fost lansată în mai.

Foto: Captură ecran YouTube, Napalm Records

Web radios