Rock News

Om la lună lanseaza single-ul "Liniștea"

Om la lună a început în mai 2018 ca proiect de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu. Lui Doru i s-au alăturat in 2019 Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu – trei muzicieni experimentați, pentru a duce om la lună într-o formulă de full band.

Lansarea oficiala a videoclipului "Liniștea" va avea loc in cadrul unui concert Om la lună pe 24 ianuarie 2020, în Control Club.

Potrivit comunicatului de presa, noul single, "Liniștea" este:

"Liniștea" este despre perechi desperecheate din neatenție sau din prea multă siguranță. Din nesincronizare. Din gândul că totul ni se cuvine și că totul este mereu despre noi – niciodată despre celălalt.

"Liniștea" este despre părinții care nu reușesc de fiecare dată să asculte și să înțeleagă cine sunt și ce își doresc cu adevărat copiii lor. Și că aceștia nu sunt părinții lor, ci niște oameni noi.

"Liniștea" este despre viața trăită în cea mai mare viteză, în cicluri luni-vineri, în salturi din anotimp în anotimp. În care nu apuci să mai și stai puțin. Să vezi dacă e bine încotro te îndrepți. Sau dacă îți dorești cu adevărat asta.

"Liniștea" este despre oameni plini de intenții bune transformate în finaluri dezastruoase. Este despre neputința schimbării finalului și mai ales neputința propriei schimbări.