Corey Taylor dezvăluie care este melodia sa preferată de pe ultimul disc Slipknot

Cea mai bună melodie de pe „We Are Not Your Kind”, cel mai complicat cântec de pe disc și romanul preferat al lui Taylor de la Stephen King - poți afla toate aceste informații aici.

Solistul Slipknot, Corey Taylor, a dezvăluit care este melodia sa preferată de pe cel mai recent album al trupei sale într-un interviu acordat pentru WhatCulture Music și preluat de Ultimate Guitar. În aceeași discuție, muzicianul a răspuns și la câteva întrebări despre melodia „Nero Forte” și despre cartea sa preferată din repertoriul lui Stephen King.

„Solway Firth”, una dintre melodiile preferate ale fanilor, este chiar acel element al discului ce îi place lui Taylor cel mai mult. „Din momentul în care l-am auzit, a devenit cântecul meu preferat,” declară Corey, „și știam că vreau să fac ceva foarte special legat de el. A fost greu și să batem demo-ul pentru că demo-ul avea ridicol de multă energie brută. Și am făcut-o, ne-am asigurat că am făcut-o cum trebuie”.

Cât despre „Nero Forte”, artistul mărturisește că cea mai complicată parte a fost compunerea unui refren. Taylor a reușit să încropească ceva demn de materialul care era deja înregistrat cu ajutorul percuționistului Shawn Crahan („Clown”), care i-a scos în evidență solistului o linie melodică interpretată la clape.

Întrebat despre romanul său preferat ieșit din mâinile lui Stephen King, Corey nominalizează „Apocalipsa” („The Stand”, 1978), deși adaptarea televizată i-a displăcut teribil. Solistul deține versiunea tipărită în 1988, care conține o adăugire de o sută de mii de cuvinte, pe care o citește din doi în doi ani.

Ultimul album semnat Slipknot, al șaselea din cariera americanilor, a ajuns la urechile fanilor pe 9 august. Cele paisprezece melodii s-au bucurat de succes internațional, albumul ocupând prima  poziție în clasamentele din Portugalia, Finlanda, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii, SUA ș.a.

Poți asculta interviul complet mai jos:

Foto: Facebook, Slipknot

Web radios