Jerry Horton (Papa Roach) explică de ce fiecare album al trupei sale are un sound diferit

Iată ce preferințe au băieții în materie de producători și motivele pentru care revin la aceiași oameni.

Jerry Horton, chitaristul trupei Papa Roach, a vorbit cu cei de la un post radio din Kansas despre nevoia trupei de a crea albume foarte diferite unul de celălalt. „Facem asta încă de la început,” declară muzicianul. „Chiar și înainte de Infest (2000) aveam un sound diferit. Este ceva ce am făcut dintotdeauna”.

Cu ajutorul celor doi producători cu care au colaborat la ultimele două discuri – Colin Brittain și Nicholas Furlong – băieții și-au redescoperit setea de nou și au experimentat cu materialele lansate recent.

„Am lucrat în trecut cu producători legendari,” continuă Horton, „și a fost incredibil. Oamenii ăia sunt legendari pentru un motiv, dar aveam senzația, la un moment dat, că ne trec printr-o mașinărie. Pe de altă parte, băieții ăștia doi (n.r.: Colin și Nicholas) sunt mai tineri decât noi și încă au pasiune pentru ceea ce fac, ne-au adus înapoi la originile noastre. Așa că am încercat de toate”.

Cel de-al zecelea album de studio al americanilor a apărut pe piață în ianuarie prin intermediul casei de discuri Eleven Seven Music.

În februarie-martie, Papa Roach a participat alături de Asking Alexandria la un turneu organizat de Shinedown pentru promovarea albumului „Attention Attention!”.

Iată și lista de piese a discului nou-lansat de Papa Roach„Who Do You Trust?”:

  1. The Ending
  2. Renegade Music
  3. Not the Only One
  4. Who Do You Trust?
  5. Elevate
  6. Come Around
  7. Feel Like Home
  8. Problems
  9. Top of the World
  10. I Suffer Well
  11. Maniac
  12. Better Than Life

 Foto: Facebook

Web radios