Rock News

Reuniune Foreigner în formula de aur, în turneul american al formatiei

Foreigner a susținut primul din cele patru concerte speciale prin care sărbătoresc 40 de ani de la "Double Vision", printr-o reuniune specială la care au pariticipat membri din formula originală a trupei.

Intitulate "Double Vision: Then and Now", concertele îi reunesc de această dată, pe aceeași scenă, pe chitaristul și liderul Foreigner, Mick Jones și solistul hiturilor clasice, Lou Gramm. Lou Gramm a fost dintre membrii fondatori ai grupului Foreigner, alături de Mick Jones și Ian McDonald, în 1976.

Singurul membru original care nu mai poate fi pe scenă a fost basistul Ed Gagliardi, care a murit în 2004. În rest, membrii originali, alături de noua componentă au interpretat cele mai cunoscute melodii Foreigner, la aniversarea de 40 de ani a albumului "Double Vision", cel mai bine vândut album Foreigner.

Foto: Getty Images/ Guliver.