1960 - s-a născut Paul David Hewson. Și-a luat pseudonimul de la „Bono Vox” („voce bună”, în latină). Bono este solistul grupului U2 de la înființare până în prezent. Bono a fost nominalizat de trei ori la Premiul Nobel pentru pace (2003, 2005, 2006). A fost declarat „Europeanul anului” de publicația „European Voice”, în 2001, Cavaler al Legiunii de Onoare în Franţa, în 2003, a fost desemnat de publicația „Time” drept „Omul anului” în 2005, a obținut medalia Centenario Pablo Neruda din Chile, în 2004, și, la propunerea primului-ministru britanic Tony Blair, a fost numit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.
El nu poate să poarte titlul de Sir, deoarece nu este cetățean britanic sau cetățean al vreunei țări membre Commonwealth, însă poate să folosească alături de semnătura sa literele KBE (Knight of the British Empire). Bono este singura persoană care a fost nominalizată la Oscar, Globul de Aur, Premiile Grammy și la Premiul Nobel.
Foto: Getty Images/ Guliver.
1963 - The Rolling Stones înregistrează piesa lui Chuck Berry, „Come On”, în studioul Olympic din Londra. Este prima piesă înregistrată oficial de trupă.
1967 - Mick Jagger și Keith Richards apar în fața Curții de Justiție din Sussex, fiind acuzați de posesie de droguri. Cei doi pledează nevinovat și sunt eliberați contra unei cauțiuni de 100 de lire.
1969 - The Moody Blues intră pe locul 1 în topul Marii Britanii cu piesa „On The Threshold Of A Dream”, rămânând două săptămâni pe această poziție. Albumul începe cu o poezie însoțită de sunete electronice, iar aceste sunete apar și la finalul albumului. Cele mai multe imprimări europene de vinil ale albumului continuă sunetele în canelura de ieșire a albumului, ceea ce face ca acestea să fie redate continuu până când se ridică brațul aparatului.
1969 - Led Zeppelin intră pentru prima oară în topul britanic, pe locul șase, cu albumul de debut, „Led Zeppelin I”, disc care va reuși performanța să rămână în acest clasament timp de 71 de săptămâni. Albumul este acum considerat unul dintre cele mai importante albume de debut din istoria rock-ului, creând o nouă interpretare a genului rock’n’roll, cu un stil muzical și tehnici de înregistrare inovatoare.
1969 - The Who susține primul concert dintr-o serie de trei sold out-uri în Detroit Michigan.
1970 - David Bowie primește premiul special pentru originalitate la Ivor Novello Awards. „Space Oddity” este piesa câștigătoare. Single-ul a fost lansat în grabă pentru a profita de aterizarea Apollo 11 pe Lună. Piesa a fost apreciată de critici și a fost folosită de BBC ca fundal muzical în timpul transmiterii evenimentului.
1972 - Slade începe primul turneu în postura de cap de afiș. În deschidere cânta Status Quo.
1974 - The Who are patru concerte sold outconsecutive, la Madison Square Garden în New York.
1977 - Adam And The Ants debutează live în cadrul unui concert în Londra.
1986 - Tommy Lee (tobe - Motley Crue) se însoară cu Heather Locklear. Cuplul a divorțat în 1993. Relația lor a fost povestită mai târziu în filmul biografic Mötley Crüe, „The Dirt”, care a fost lansat în martie 2019 pe Netflix.
1989 - La niversarea de 29 de ani, Bono (U2) devine pentru prima oară tată. Elijah Hewson a călcat pe urmele tatălui său, urmând o carieră în muzică în calitate de solist al trupei rock irlandeze Inhaler.
1994 - Weezer lansează albumul de debut, autointitulat, dar cunoscut și sub numele „The Blue Album”. A fost susținut de single-urile „Undone - The Sweater Song”, „Buddy Holly” și „Say It Ain't So”, ale căror videoclipuri au devenit hituri MTV. A ajuns pe locul 16 în topul US Billboard 200 și a fost certificat cu triplă platină în 1995. Rămâne cel mai bine-vândut album al trupei Weezer, având cel puțin 3,3 milioane de exemplare vândute în Statele Unite și peste 15 milioane de exemplare în întreaga lume până în 2009.
1999 - Marti Pellow părăsește Wet, Wet, Wet.
1946 - s-a născut compozitorul și solistul scoțian Donovan. A dezvoltat un stil eclectic și distinctiv care a îmbinat folk, jazz, pop, rock psihedelic și world music.
1947 - s-a născut Dave Mason, solist și compozitor Traffic. De-a lungul carierei sale, Mason a cântat și a înregistrat cu mulți muzicieni pop și rock notabili, printre care Paul McCartney, George Harrison, Rolling Stones, Jimi Hendrix, Eric Clapton și Michael Jackson.
1957 - s-a născut Sid Vicious -bass- Sex Pistols. A murit pe 2 februarie 1979, la New York. A rămas o emblemă a subculturii punk. Unul dintre prietenii săi a remarcat că a întruchipat „tot ceea ce era întunecat, decadent și nihilist în punk”.
1961 - s-a nascut Danny Carey, tobosar Tool. A fost clasat printre cei mai mari 100 de toboșari din toate timpurile de către revista „Rolling Stone”, ocupând poziția 26.