Rock News

Uite ce are Rob Zombie de spus despre turneul de adio al celor de la Slayer

Se pare că artistul nu e convins că pensionarea este o opțiune pentru rockeri. Hai să vezi de ce.

Rob Zombie a acordat, de curând, un interviu postului de radio canadian CHOM 97.7, în care și-a dat cu părerea despre planul celor de la Slayer de a se retrage din industria muzicală.

„Nici un rocker nu s-a retras vreodată,” spune el. „Pur și simplu… au murit; de asta s-au retras. Când aud că Slayer se retrage, îmi vine să le spun tuturor că nu e posibil. Ei cred că vor să rămână acasă și să aibă o viață liniștită. După doi ani o să înnebunească de plictiseală și o să se întoarcă pe scenă. Pentru asta suntem făcuți – suntem nebuni și avem nevoie să facem asta. Și nu știu de ce. Nu văd vreun moment în care ne vom retrage. O să continuăm până nu mai avem posibilitatea,” a declarat artistul.

Pe lângă asta, rockerul spune că se simte mai bine pe scenă decât acum 30 de ani. Asta se datorează, spune el, faptului că odată cu vârsta începi să ai grijă de corpul tău, tocmai pentru a putea da totul pe scenă.

Săptămâna trecută, Marilyn Manson și Rob Zombie au început cel de-al doilea turneu împreună, „Twins of Evil: The Second Coming”, imediat după lansarea coverului la care au colaborat, „Helter Skelter” (The Beatles). Această melodie a fost interpretată și live, în cadrul concertului.

Primul turneu comun al celor cântăreți a avut loc în 2012, terminându-se în același loc în care acesta curent a început. Motivul? Manson l-a acuzat pe Zombie că l-a forțat să iasă de pe scenă mai repede decât ar fi trebuit, după care au început să se înjure pe scenă. A fost un altfel de spectacol decât a plătit publicul să vadă.

Următorul film horror regizat de Rob Zombie, „3 From Hell”, a fost filmat în California și va apărea în cinematografe undeva la începutul anului 2019.

De asemenea, ieri s-au împlinit 13 ani de la lansarea peliculei „The Devil’s Rejects („Casa celor o mie de cadavre 2”, 2005), poveste pe care noua creație a lui Zombie o continuă.

Foto: Facebook

Info: Blabbermouth