Trupa de blues Dusty Ride a lansat un single în direct la „Rock Driver”

Trupa Dusty Ride se află într-o perioadă productivă, a lansărilor. Formația a fost invitată la emisiunea „Rock Driver cu Cristian Hrubaru” pentru a discuta despre concertul de joi, unde vor lansa un single, și pentru a difuza în premieră un altul. Am stat și eu de vorbă cu membrii trupei, după intervenția la radio

Formația bucureșteană de blues Dusty Ride a venit ieri în studioul Rock FM, la emisiunea „Rock Driver cu Cristian Hrubaru”. Invitații au vorbit despre lansările din această săptămână, una dintre piese, „On My Side Of The Road”, fiind difuzată în premieră, în direct.

Joi urmează să cânte la The Pub Universității, în cadrul seriei de evenimente „Trocadero Blues Nights” și vor lansa „Wake Up Call”, încă o creație de blues dur, modern și „altfel”, așa cum au descris membrii trupei stilul. 

După discuția cu Cristi, am avut și eu câteva curiozități despre acest blues mai diferit și despre cât de greu e să cânți blues, mai ales dacă ești un fel de „oaie neagră” a stilului.

Vă aflați acum în focul lansărilor, nu-i așa?

Da, vom lansa un single la concertul de joi, care se numește „Wake Up Call” și doar ce am lansat la radio, „My Side Of The Road”. 

Am înțeles că e foarte greu să fiți clasați într-un anume stil. Sunteți prea blues pentru rock și prea rock pentru blues. Cum s-a născut single-ul „Wake Up Call”? Cum vă gândiți muzica?

(Râzând) Suntem „block”! Nu avem o structură programată, dar cel mai important e că scriem piesele colectiv. Chiar e un proces de creație colectiv. Nu vine nimeni cu piesa făcută de acasă. Cineva vine cu o idee, de regulă se pornește de la un riff de chitară sau de la o linie vocală. Una dintre cele mai îndrăgite piese ale noastre a pornit de la o linie melodică pentru voce, atunci când Alina aștepta metroul pe peron, la Unirii. Versurile le scrie tot ea. Până acum am compus doar în engleză, dar ne străduim să facem piese și în română. 

Cu ce ieșiți cel mai mult în evidență? Ce credeți că vă individualizează în muzică? 

E interesant, pentru că fiecare are o cultură muzicală diferită și asta transpiră în piesele pe care le facem, fără ca noi să ne dăm seama. Nu e nimic dictat. În momentul în care totul e programat, nu iese bine. Suntem diferiți, așa am definit stilul Dusty Ride. 

 Unde vreți să ajungeți în această „călătorie prin praf” muzicală? 

Când am început proiectul, nu ne-am stabilit nicio luminiță de la capătul tunelului, nicio destinație. Totul a început ca o joacă. Vechi prieteni care voiau să se întâlnească la o bere și la o cântare. Ne-am văzut la o sală de repetiție, apoi au început, pe parcurs, să apară și luminițele. Am înțeles că merge treaba și iese ceva fain. Alina dorește să avem o intrare la un festival din străinătate. Ar trebui să ne orientăm spre căi de export. Blues-ul e un fel de Cenușăreasă, la noi. Nu ne pronunțăm despre cum e primit afară. Și avem câteva of-uri legate de luminițe sau, mai bine-zis, lipsa lor. Artiștii din internațional sunt primiți, de multe ori, ca niște zei, ca niște somități. Aici, în România, ca artist național ești privit de sus. Avem artiști la niveluri înalte. 

Atunci, de cât tupeu și stăpânire de sine e nevoie ca să cânți blues în România?

Putem spune că a face blues „altfel” necesită curaj. Să nu cânți după standarde. Cunoscătorii știu la ce ne referim. Bluesul pe care cu toții îl știm se cântă de o sută de ani. Marea provocare e să treci rampa și să fii cel puțin ascultat, nu plăcut sau chemat la evenimente. Am mai primit reacții de tipul „Sunteți prea diferiți ca să răzbateți”. Din fericire, nu este o viziune împărtășită de toată lumea, dar ne-o asumăm. Când am început proiectul, am luat prima dată piese cunoscute. Am făcut cover-uri. Ne-au ieșit altfel față de cum le cântă alte trupe de blues. Nu a fost intenționat. Pur și simplu, ne-am dus în direcția aia. Mai dur. Nu ne vom schimba. Ne place unde suntem acum.