Clubul Underworld s-a umplut de răcnete și muzică vineri seară. Trupa de heavy metal Ashes Of Divinity a lansat acolo albumul de debut, alături de formația de melodic deathcore Saryn, trupă pe care voiam de mult să o văd live. Am discutat cu băieții la finalul lunii august, când au lansat a doua piesă din discografie, „The Usurper”.
Saryn e la primele concerte live și învață, dar asigură petreceri foarte distractive, atmosfere incendiare și 40 de minute de nebunie generală garantată. Nimeni nu stătea locului, asta și pentru că publicul care vine la concertele lor e foarte tânăr, elevi de liceu, în principiu. Prin volbura și haosul din centrul moshpit-ului, se învârteau incontrolabil numai zâmbete largi. Să fiu sinceră, a trebuit să mă mut puțin într-o parte, pentru că, exact ca un vârtej, mulțimea care se amețea prin mijlocul sălii trăgea după ea din ce în ce mai mulți. A fost un concert prietenos, unde lumea se cunoștea, exact așa cum îmi place, atunci când merg la trupe foarte la început. O dată ce te integrezi, ești prieten cu toți, iar sentimentul e minunat.
Cântarea a ieșit foarte bine. Deși, Lampă, solistul Saryn, mi-a spus, la începutul serii, că nu o consideră o cântare așa serioasă, mie mi s-a părut că nonșalanța asta le-a permis să fie cât se poate de dezinvolți și să facă un show frumos, fără să se gândească prea mult la el. De asta a fost așa reușit. A fost asumat, drăguț, cu momente comice, ca între amici, și cu muzică interpretată bine, din pură naturalețe.
Am aflat, mai târziu, că Ashes Of Divinity, cu toate că lansau albumul de debut, nu mai cântaseră live. Am considerat că fac un pas atipic, dar am fost curioasă și am lăsat materialul „Ashes Of Divinity” să curgă în căști, o zi mai târziu. Băieții cântă un heavy metal foarte bun, cu influențe moderne, suflu tânăr și cu elemente din ce iubește tot rockerul la stilul acela vechi, o combinație armonioasă între generații muzicale.
Am vorbit cu trupa Saryn despre planuri, puncte de vedere despre scena locală underground și despre perspectivele despre viitorul album. Saryn înseamnă Matei „Lampă” Călin la voce, Mihai Bulubașa la chitară, Răzvan Curpan la chitară, Ioan Bezman la bas și Matteo Verzotti la tobe.
Mi-ați povestit înainte de cântare că ați avut parte de o evoluție destul de frumoasă în ultima perioadă.
Saryn: Avem trupa timp de aproximativ doi ani. Până acum câteva luni, eram la o medie de un concert pe an, să zic. Luna asta avem trei concerte. E un pas imens pentru noi. Sper ca acesta să fie un prim pas către ceva frumos. În plus, cinci melodii, într-un an și jumătate, reprezintă o traiectorie bună, credem noi. Vom scoate și un album. Sperăm că îl vom scoate până la finalul anului, dar depinde și de disponibilitatea lui Răzvan, care și mixează piesele. Oricum, ne-am întâlnit la un moment oportun și ne înțelegem foarte bine. Nu credem că vom lansa un material conceptual, dar avem idei și suntem siguri pe ele.
Data trecută când am vorbit, când ați lansat „The Usurper”, mi-ați povestit că ați înregistrat într-un dulap. Ați reușit să ieșiți din șifonier?
Încă nu (toți râd). Acela, din păcate, e singurul loc mai izolat fonic în care putem înregistra vocea. Dar merge foarte bine și e o opțiune gratuită.
Dar nu vă e foarte greu?
Lampă e cel care are cel mai mult de suferit, pentru că el trage vocile acolo. Stă chircit acolo, de parcă stă în pântec, printre moliile lui Răzvan (toți râd).
Deci lucrurile se mișcă într-o direcție bună, în general. Ce planuri aveți? Ce uși s-au mai deschis?
Suntem ambițioși. Vrem să cântăm, să compunem. Vrem să ne facem prieteni la concerte, nouă nu ne place să le spunem fani. Vrem să se distreze lumea cu noi. Scopul e să ajungem să cântăm în fața mai multor oameni. Înainte să scoatem „Soulscar”, unii dintre noi nu prea știau cu ce se mănâncă producția. Răzvan a învățat făcând, iar acum se simte mult mai încrezător, mai ales când vine vorba de provocarea mixării unul album. Facem muzică din pasiune, visul nostru e doar să cântăm. E o onoare că ajungem să cântăm cu trupe pe care le respectăm, cum ar fi Tourist și, băieții din seara asta, Ashes Of Divinity. E altceva.
Sunteți încă la început și aș vrea să vă gândiți la cele două puncte de vedere din care priviți scena, cel de spectator și cel de artist. Ce mecanisme ar fi utile pentru trupele la început? Ce ar ajuta scena?
Chiar vorbeam astăzi cu băieții de la Ashes Of Divinity. A fost primul lor concert. Le spuneam că „am găsit rețeta succesului” (chicotind ironic). Artiștii trebuie să se implice în scenă, să meargă la cât mai multe concerte, să asculte cât mai multă muzică, să își facă niște conexiuni. Muzica se face împreună, așa e cel mai frumos. Sunt câteva locuri care susțin scena, se nasc pagini pe rețelele de socializare care promovează trupele underground... E lume care susține.
Ce ați dori să vedeți mai mult pe scena locală?
Mai multe cluburi care să susțină metalul și punk-ul, nu neapărat muzica underground, dar stilurile în general. E foarte greu să găsești sonorizare bună la cluburile mici, am fost surprinși de cât de bine ne-am auzit în seara asta. Ar fi frumos să mai existe încă un club în care să poți avea încredere că sună bine stilurile agresive.
