Rock News

Iron Maiden va acoperi o parte din costurile operațiilor și tratamentului lui Paul Di'Anno

Fostul solist Iron Maiden, Paul Di'Anno, care se află în prezent în Croația și așteaptă trei intervenții chirurgicale majore la genunchi, va avea costurile rămase ale operațiilor și ale tratamentului finanțate de foștii săi colegi de trupă.

Castro Pergjoni, de la pub-ul Cart & Horses din Stratford, Londra, unde Iron Maiden și-a făcut debutul live în 1976, care a strâns recent mii de dolari pentru ca Di'Anno să poată trece prin operația întârziată la genunchi, a scris pe pagina de Facebook Cart & Horses următorul mesaj: 

„Sunt foarte încântat să anunț că echipa Iron Maiden a acceptat cu amabilitate să acopere costul restului operației lui Paul Di'Anno. Nu numai că sunt Iron Maiden, cea mai bună trupă de pe această planetă, dar au și inimă mare și sunt susținuți de o echipă extraordinară. Ca urmare a acestei știri fantastice, voi închide strângerea de fonduri pe 21 iunie 2022”.

În weekend, Stjepan Juras, un fan Maiden și autor al multor cărți legate de Maiden, care are grijă de Paul pe timupl tratamentelor de fizioterapie și drenaj limfatic din Croația, a dezvăluit pe Facebook că solistul, în vârstă de 64 de ani, va suferi trei operații în două zile, în iulie. 

Procedurile vor fi urmate de o perioadă de recuperare în spital, terapie intensivă și convalescență, inclusiv reînvățarea mersului. Există și varianta amputării piciorului, în cazul în care operațiile nu decurg bine.

Paul Di'Anno a fost solistul Iron Maiden în perioada 1977-1981 (foto: Getty, 1981).