Îmi amintesc că eram copil și am mers câteva zile în Delta Dunării, cu ai mei. Acolo i-am întâlnit pentru prima dată pe Ivan Patzaichin și pe Emeric Imre. M-am simțit foarte norocos să am două astfel de ocazii în aceeași zi. Nu mai știu ce vârsta aveam, așa că, din păcate, nu pot spune cu exactitate nici de cât timp am devenit un fan al muzicii folk. Pentru că da, am stat cuminte în public la concertul lui Emeric Imre, care doar cu vocea sa și o chitară m-a făcut să vreau să continui să ascult folk.
Vinerea trecută, pe 29 aprilie, am vorbit cu el, înainte de concertul de la Berăria H, primul meu concert pe terasă pe anul ăsta.
Eusebiu Tudoroiu: Cum merg lucrurile muzical acum, că am revenit la normal după pandemie, iar vremea e favorabilă concertelor pe terasă?
Emeric Imre: Muzical, în ceea ce mă privește, lucrurile vor merge până când Dumnezeu va pune punct. Nu mă pot despărți de muzică. Păcat că se întâmplă lucrurile astea ciudate în jurul nostru. Lucrurile astea îți taie din elanul de a privi prea departe, în viitor, la planurile pe care le ai în muzică.
Cum vă simțiți să cântați la doar câte sute de kilometri de război?
Sincer, mă apasă. Deși sunt un om fericit, când văd atâta tristețe în jurul meu parcă e o lipsă de bun simț să te bucuri pe deplin de fericirea aia. Trăim niște vremuri cum n-am crezut că vom prinde. Dar, iată că istoria omenirii se repetă fără ca oamenii să învețe ceva din trecut.
Care credeți totuși că este menirea unui artist în aceste momente?
M-am bucurat mereu de faptul că sunt un om care a înțeles ce noroc a avut când a primit un grăunte de la Dumnezeu pentru a face muzică. Iar cu asta pot face oamenii mai buni. Și mă mulțumesc cu atât. Dacă muzica mea poate face oamenii mai buni și mai senini, eu sunt împlinit!
Emeric Imre: „Ard pentru o grămadă de cauze și îmi doresc să fiu mult mai liber”
Așa cum v-am obișnuit din interviurile cu Dan Byron (Byron) , Doru Trăscău (The Mono Jacks) și Bogdan Mezofi (Grimus) pentru Rock FM, i-am lansat și lui Emeric Imre provocarea de a răspunde propriilor versuri. Iată ce a ieșit:
Când v-a fost cel mai rău și când cel mai bine? (Nebun de alb)
Niciodată nu mi-am dat seama. (râde) Când ți-e foarte bine ești prea tânăr și nu-ți dai seama. Iar uneori când îți e foarte rău, nu mai înțelegi cât de rău îți e de fapt.
Se urăsc oamenii fără motiv? Dacă da, de ce? (Buna variantă rea)
Probabil că e defecțiune în ADN. N-aș vrea să se supere Dumnezeu pe mine, dar de la Cain și Abel se repetă aceleași lucruri. Asta înseamnă că nu învățăm nimic. Și atunci, mă gândesc că probabil e o mică defecțiune acolo...
Vă e dor de propria copilărie? (Noapte de unul singur)
Indiscutabil! Întotdeauna când mă gândesc la copilărie îmi aduc aminte că toți cei care m-au iubit sincer erau în viață. Acum, din nefericire, mulți dintre ei nu mai sunt. Și mereu îmi portretizez copilăria ca pe un al cincilea anotimp. Unul foarte senin și luminos.
Ce-a rămas din copilul ce-ați fost? (Începutul)
Totul! Încă mă joc și visez. Iar atâta timp cât voi face asta, totul va fi bine!
Vă simțiți ca o făclie în lanțuri? (Condamnare)
Nu neapărat. Dar ard pentru o grămadă de cauze și îmi doresc să fiu mult mai liber. Însă, nu e cel mai simplu lucru, de multe ori.
Cum vor fi anii noștri fără pacea orizontului? (Orizont)
Salvarea cred că va fi în mâna lui Dumnezeu. Pentru că, din păcate, la nivel mondial, clasa politică nu e neapărat cea curată, care ar trebui să fie la conducere. Și asta face ca treptat, în timp, să îngusteze orizonturile planetei și cele ale oamenilor, până când ele nu vor mai fi senine.
Vă mulțumesc pentru discuție! Aveți un mesaj pentru cei care citesc acest interviu?
Mulțumesc și eu! Le doresc să rămână aproape de muzica cântată pe viu! Pentru că ăsta e unul dintre lucrurile care ne fac mai puri. Și în special pentru clujeni, vă așteptăm la Cluj Folk Fest 2-4 iunie, ediția a doua!
