Rock News

Till Lindemann ne promite un single nou de Ziua Copilului

„Ich hasse Kinder” nu este chiar mesajul la care ne așteptam cu ocazia asta, dar Lindemann nu se mai conformează de mult așteptărilor altora.

Știm cu toții că mâine este sărbătoarea copiilor. Ei bine, e clar că nu se putea să vină Ziua Copilului fără ceva cadou și pentru copilul interior al iubitorilor de rock. Conform publicației online Kerrang!, solistul Till Lindemann a anunțat că are de lansat un single care să ne bucure urechile, chiar dacă imnul pare dedicat celor care nu prea înghit copiii.

Noua piesă a solistului Rammstein, „Ich hasse Kinder”, transmite un mesaj clar: „urăsc copiii”. Cu toate că probabil nu este exact melodia de care ne-am fi gândit că avem nevoie fix în ziua în care sărbătorim generațiile tinere, așteptăm cu nerăbdare lansarea.

Premiera melodiei va avea loc fix la ora 01.00, pe 1 iunie. Ambele teasere dedicate cântecului pot fi urmărite mai jos - la fel și videoclipul, odată ce va fi lansat.

Foto: Captură ecran YouTube