Rock News

Dave Mustaine (Megadeth) face public un clip de la sesiunile de compoziție pentru o nouă piesă

După spusele cântărețului, ne putem aștepta la un nou disc în anul care urmează.

Dave Mustaine, solistul Megadeth, a împărtășit cu fanii, pe pagina sa personală, un scurt clip în care apare toboșarul Dirk Verbeuren în timp ce lucrează la o piesă nouă pentru cel de-al șaisprezecelea disc al metaliștilor.

Conform Blabbermouth, David Ellefson a povestit în cadrul unui interviu recent că Megadeth a învățat foarte multe din experiența de a compune și înregistra „Dystopia”, album premiat cu Grammy acum doi ani. Pentru „Dystopia”, membrii Megadeth s-au concentrat aproape un an pe partea de compoziție, și încă patru luni au fost rezervate pentru înregistrare și mixaje.

Astfel, basistul susține că, și pentru albumul următor, Megadeth va folosi același stil de muncă: nu se vor grăbi să termine, ci se vor concentra pe calitate.  

Vara asta, Dave Mustaine a declarat pentru revista Guitar World că vom auzi muzică nouă din partea Megadeth în 2019. „Absolut. Sigur,” spunea solistul. „Pentru un album întreg, aș spune că șansele sunt probabil de 95%. Pentru cel puțin o piesă nouă, șansele sunt de 100%, aș spune. Nici nu încape îndoială”.

Foto: Facebook