Morning Glory

Despre minciuni trăsnite auzite în copilărie, cu Dana Rogoz

Dana Rogoz a fost invitată azi, la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și a povestit despre cum a campat în autorulotă în fața școlii fiului ei și în fața grădiniței fetiței sale. După, actrița a fost întrebată care a fost cea mai mare minciună care i s-a spus când era mică

Dana Rogoz a venit la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” azi și a povestit despre aventura de a dormi în rulotă în fața școlii fiului ei și a grădiniței fiicei sale. Invitata a publicat câteva poze și detalii despre experiență, zilele trecute, pe Facebook.

 

Dana a povestit că Vlad, băiatul său, și-a dorit să vadă cum se deschide școala. Așa că și-a pus o alarmă și s-a trezit devreme, ca să urmărească paznicul de la fereastra autorulotei. „Paznicul a crezut că e singur, că a fugit de acasă copilul”, a spus invitata amuzată. L-au invitat pe portar la mic dejun, apoi Vlad a plecat către școală, asigurându-se că ajunge primul.

Tot pe subiectul copilăriei, Răzvan Exarhu a întrebat actrița care a fost cea mai mare minciună pe care i-au spus-o părinții când era mică. 

„Eu sunt sigură că voi câștiga la această categorie! M-au mințit că e Michael Jackson la noi, la pâine. Am crezut, pentru că pâinea era foarte bună la noi, în cartier.” - Dana Rogoz


Episodul avea loc atunci când regele muzicii pop a venit să concerteze în România, iar Dana era convinsă că artistul auzise de calitatea pâinii turcești din Drumul Taberei. 

Invitata a povestit mai multe întâmplări în episodul de azi al emisiunii „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”.

Morning Glory - 16.04.2024 - DANA ROGOZ + ADI HADEAN

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:17:47

Morning Glory - 30.04.2024

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:24:45

Morning Glory - 29.04.2024

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:26:07

Morning Glory - 26.04.2024 - LAURENȚIU COMAN + ADRIAN NICOLAE & DAN FRÎNCULESCU

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:19:42