Alex Suciu a devenit un personaj recognoscibil pe scena locală. Fie pe scenă sau în public, toboșarul vine la concerte cu aceeași pasiune de fiecare dată. Acesta își dorește, la fel ca orice artist underground, să se afirme și să aibă succes. Însă, nu e ușor. Pe lângă latura artistică a vieții, mai e și latura practică, loc de muncă, responsabilități și carte. Am vrut să aflu mai multe despre efortul de a găsi echilibru și despre munca pe care o presupune această investiție valoroasă de timp, bani și frustrări, pentru o șansă la a deveni un muzician de succes. Am stat de vorbă cu acesta despre ce presupune să devii artist, de la descoperirea pasiunii pentru muzică, până în momentul în care te zbați să ajungi un muzician cunoscut.
Primul pas – găsește-ți pasiunea
Am început discuția, în mod natural, de la prima dată când a simțit că are ritm, de la primul instinct artistic. „Eram în clasa a opta, când l-am văzut pe unul dintre colegii mei bătând cu degetele în marginea băncii din clasă. Am încercat să țin și eu ritmul cu el, dar nu îmi ieșea bine. De atunci, am tot bătut si eu în mese, încercând să creez un ritm coerent. Cam tot pe atunci, m-a bătut prima dată gândul să dau la școala de muzică, însă părinții au refuzat, iar diriginta mea m-a sfătuit să continui cu învățătura. Nu am fost un elev foarte bun”, a început Suciu, cum îi spun apropiații, să povestească.
Pe atunci, abia descoperise pasiunea pentru muzică. Suciu mi-a povestit că, de când i-a venit ideea de a bate la tobe, ceva minunat s-a aprins în sufletul său, un simț al scopului. O primă bucurie în acest sens a venit din partea tatălui său. I-a aranjat tânărului un set improvizat de tobe, făcut din găleți, în curte. Mai apoi, a primit și primele tobe adevărate, un set Doina vechi de vreo 30 de ani, luat din piața de vechituri din Târgu Mureș, orașul natal al lui Alex. Părinții l-au înscriseseră la Școala De Arte Populare din oraș, la primele lecții.
„Din primul moment, am simțit o pasiune cu totul aparte. De aceea, de fiecare dată când cânt în fața unui public, vreau să transmit bucuria pe care o simt eu când bat”, a spus artistul.
Pasul doi – primele trupe
„Tocmai ce începusem clasa a zecea când am format prima trupă, Epic. De atunci, am tot fost implicat într-o grămada de proiecte. Primul concert l-am făcut în sala festivă a liceului, după premierea Olimpiadei de matematică. Nu am avut compoziții proprii cu primele formații. Îmi aduc aminte că la acest prim concert, am cântat «Ziua Vrăjitoarelor» de Cargo, și «Somn Bizar» de Iris. Am avut, alături de Epic, un total de patru concerte”.
Primele trei trupe din care a făcut parte Suciu au însemnat primele lecții de camaraderie, de lucru în echipă și, de asemenea, primele accese de popularitate în cercurile de prieteni. Tot în aceeași perioadă, și-a dat seama de echilibrul necesar între membri. A doua trupă din care a făcut parte, Impera, s-a destrămat din cauza mai multor neînțelegeri, unele dintre ele legate și de experiențele primei dragoste adolescentine. De atunci, s-a tot implicat în diverse proiecte, zeci de alte stiluri muzicale, cu multe tipuri de personalități. Suciu a evidențiat că e foarte important să treci prin mai multe încercări, în viața de artist. Până la urmă, acestea te formează și te trimit înainte cu un bagaj de valori personale dobândite din astfel de experiențe. E dificil să găsești un loc unde aparții, ca muzician, însă, cu fiecare concert, cu fiecare trupă diferită și cu fiecare încercare nouă, devii mai câștigat, mai împlinit.
În prezent, cântă în trupele D.E.N.I.S. și Larvae. L-am întrebat care sunt cele mai valoroase lecții învățate din toți anii precedenți.
Pasul trei – învață din orice experiență
- „Nu există un concert ratat”
„M-am pregătit pentru întrebarea asta. Asta le spun și celor mai tineri, din Taxawal sau Getchoo. E important să cânți cât mai mult pe scenă. Nu există un concert ratat. De fiecare dată, chit că îți vin cinci persoane la concert, pleci mai câștigat. Ai făcut un exercițiu de cablare, de instalare a scenei, o «repetiție cu public». Și eu am cântat unde am apucat mereu, cât de des posibil. Nu conta că e în alt oraș, că trupa mea e prima sau ultima, că vine lume, că nu vine. Fiecare concert a însemnat o cărămidă în plus, pe care am zidit-o. Nu există un exercițiu mai bun, pentru un muzician, decât scena”, a spus Suciu. „Vreau să duc tobele astea cât mai sus, celebritatea nu contează”.
- „În muzică e ca în sport”
Încă un aspect discutat cu Suciu a fost repetiția. O trupă trebuie să repete mult. Unul e studiul individual, vital pentru un muzician, însă o trupă trebuie să știe să cânte împreună și asta necesită mult timp și efort. Vorba lui Alex, „în muzică e ca în sport, nu există «Sunt prea bun.» Nu te poți culca pe o ureche. Repetiția, pentru artist, e ca mersul la sală, pentru sportiv. David Popovici nu ar fi ajuns la nivelul acesta, dacă nu stătea cu orele în bazinul olimpic. Așa fac și cei mai buni muzicieni”.
- Exercițiu constant de sinceritate
A fi autodidact și sincer cu tine însuți e, poate, unul dintre cei mai importanți factori în viața unui artist. Trebuie să îți cunoști bine nivelul, pentru a ști cum să te auto-depășești. „Îl admir pe Lars Ulrich, dar nu voi bate la tobe niciodată ca el. Nu sunt Lars Ulrich. Așa că încerc să cânt din postura celei mai bune versiuni ale mele. Încerc să devin mai bun cu fiecare repetiție, cu fiecare concert, cu fiecare bătaie”, spune Suciu. A avea idoli e normal. E bine să admirăm artiștii la nivel mare, însă Alex spune să nu confundăm admirația cu o țintă de atins. Un artist bun, după părerea lui, e într-un exercițiu constant de autenticitate și sinceritate.
Pasul patru – dă greș și ia-o de la capăt
Se spune că arta de calitate se naște din suferință. Suciu mi-a povestit că, ajuns student la Cluj, școala nu era o prioritate. Încerca să își găsească trupe cu care să cânte, se concentra foarte mult pe muzică. Așa a ajuns să piardă pasul cu educația. În vreme ce rămânea în urmă, colegii din generația lui intrau în ultimul an de facultate.
„M-am întors la Târgu Mureș o perioadă, apoi m-am înscris la Facultatea De Drept. Mă lăsasem de tobe, iar pauza de la cântat a durat ceva ani de zile. Pe atunci, nu mai aveam speranță că voi ajunge un mare toboșar, dar îmi doream să devin un avocat de succes. Am participat la un concurs de pledoarie la Haga. Trebuie să îl menționez pe profesorul Nicolae Ploeșteanu, care m-a îndrumat”.
Planurile nu au funcționat întocmai cum își dorea Suciu. A picat baroul la limită, iar, pentru a rămâne la București, a trebuit să se angajeze. După patru ani de pauză de la cântat, și-a dat seama cât de mult îi lipseau tobele, așa că a început din nou. „Nu cred în eșec. Cred că, atunci când dăm rateu, putem învăța de două ori mai mult din asta decât dintr-o reușită instantanee. Nu e niciodată prea târziu să începi din nou, să te recalibrezi”.
Pasul cinci – auto-promovarea
După ce reintri în proiecte muzicale, pentru a deveni cunoscut, trebuie să știi cum să te vinzi. Suciu a avut o idee deșteaptă de promovare, anume „știrile”. Cine îl urmărește pe Instagram, a văzut cu siguranță buletinele de știri despre concertele și lansările trupei D.E.N.I.S., făcute cu umor, dar și cu o doză de seriozitate în același timp.
„Eu așa exprim cunoștințele despre arta pledoariei și a argumentării în cariera mea muzicală, prin aceste buletine de știri, unde încerc să vorbesc ferm, clar, să fac sintezele ultimelor activități cu trupa. Așa aduc și cealaltă latură a lui Suciu în viața mea de artist. Îi mulțumesc lui Rareș Gabriel Vasilica pentru tot ajutorul. El regizează videoclipurile astea, iar în 2024 vom vrea să mai facem încă vreo 30 de buletine de știri”.
Concluzia?
E greu, e frumos, e frustrant și dureros, e delir și e bucurie pură să cânți. E important să fii sincer cu tine și să te auto-depășești. Repetiția e baza, iar concertele sunt cele mai bune exerciții. De la Alex Suciu putem învăța multe, însă, poate cel mai important lucru e că un artist e alcătuit din toate experiențele, eșecurile, întoarcerile și reușitele sale, indiferent dacă acestea au vreo legătură cu muzica sau nu. În rest, transmite publicului cât de multă fericire simți atunci când cânți. E esențial.
„În încheiere aș vrea să îi mulțumesc și lui Daniel Boiangiu (solist D.E.N.I.S.), fără de care nu aș fi ajuns azi cine sunt și care joacă un rol foarte important în viața mea”, a adăugat ulterior interviului Alex Suciu.
Foto: Toma Hurduc
