Am ascultat prima dată RedJoy în primăvară, într-o formulă diferită, cu Laura Benedek la bas, Lucas Contreras la chitară și Naim Vahidi la tobe. O combinație frumoasă, cu un sunet mai luminos decât noul concept RedJoy, dar căruia, totuși, parcă îi lipsea ceva. Horia Constantinescu, fondatorul formației, și-a dorit un sunet mai profund, mai întunecat și mai agresiv, așa că a redefinit proiectul, aducându-i pe Radu Vâlcu la chitară și pe Sergiu Părgras la tobe.
Înainte de concertul din Echoes Haus, Horia mi-a spus că multe piese nu mai sună deloc așa cum sunau la primul concert și nici măcar ultimul single, „The Great Pretender”. Și, într-adevăr, concertul a avut o notă mai gravă, o atmosferă mai greoaie. M-am bucurat că piesele au fost regândite așa și că, împreună, artiștii au ales să străbată o direcție mai obscură. Muzica sună mult mai în ton cu versurile, spun asta fără să desconsider munca depusă de muzicienii din formula primului concert RedJoy. Totuși, am simțit faptul că Horia e mult mai mulțumit și că e sigur că prezintă exact sentimentele pe care dorea să le expună prin muzica lui. Influențele s-au diversificat, grație noilor colegi, însă baza a rămas aceeași, un experiment muzical echilibrat, care face armonie între rock, jazz, blues și variatele accese de creativitate ale fiecărui membru. Multe dintre piesele interpretate joi nu au apărut încă în mediul online, însă, deja pot spune cu certitudine că, de fiecare dată când voi asculta piesele, voi mai găsi câte un element sonor nou. E genul de muzică pe care o explorezi multă vreme, pentru a o înțelege cu adevărat.
Mă distrează tare acele accente care îți schimbă expresia involuntar. Poate, o notă joasă de chitară te face să te încrunți, iar două secunde mai târziu, acutele de la pian de forțează să zâmbești. Pentru mine, cântarea RedJoy a fost plină de astfel de momente, încât conceptele noi sunt de o expresivitate intensă. Știu că mai au de lucrat, de rafinat, de șlefuit, dar proiectul e pe drumul cel bun, cu o muzică autentică sută la sută și mai sinceră. Și, deși proiectul era deja ieșit din comun pentru scena locală, acum, parcă, iese și mai mult în evidență.
Am vorbit cu membrii RedJoy despre noua formulă, regândirea conceptelor muzicale și direcția în care vor duce proiectul mai departe.
Acum, că ai schimbat formula, în ce direcție dorești să duci proiectul RedJoy, pe termen lung?
Horia: Într-o zonă mult mai intimă, mult mai personală și mai agresivă. Vrem să dăm spațiu temelor noastre de furie, despărțire, moarte... Vrem să le punem pe astea în valoare, cu un sunet puțin mai rafinat, mai dur.
Radu: Practic, să luăm producția, să o lucrăm până când simțim că nu mai e loc de îmbunătățire. După câteva concerte, probabil, vom simți iar nevoia de a finisa ceva. Dar ideea e să stăm mult pe producție.
Sergiu: Vrem să le gândim până când simțim cu toții aceeași vibrație.
Ați simțit vreodată că un produs a ajuns într-un punct în care nu mai e loc de mai bine?
Radu: Există un moment în care simți că aia e, e gata, completat.
Sergiu: (Pe un ton ironic) Câteva zile merge.
Radu: După, probabil, te plictisești și o iei de la capăt.
Horia: Eu am reușit să trec peste pragul ăsta, gândindu-mă că am făcut tot ce am putut pentru piesă și că trebuie să închei capitolul. Sunt piese compuse acum doi ani, pe care le-am prezentat în seara asta (n.r. – joi) exact ca atunci, pentru că atât am putut face până azi.
La începutul serii mi-ai spus că Laura Benedek, Lucas Contreras și Naim Vahidi au fost membri temporari în RedJoy. SAi găsit acum formula în care te simți confortabil?
Horia: Da. Și totul pornește de la faptul că, față de Sergiu și Radu, nu mi-a fost rușine să cânt. Bine, poate puțin față de Sergiu la început.
Sergiu: Adică?
Horia: Știi cum e cu stările de anxietate, mi-am făcut griji. Dar, în momentul în care m-am adunat cu ei în sala de repetiții, a decurs totul natural.
De ce i-ai ales pe ei doi?
Horia: În cazul lui Sergiu, care a apărut primul, motivele au fost legătura umană pe care o aveam și preferințele muzicale. Doream să mergem în aceeași direcție cu sunetul. Cu Radu am colaborat la proiectul lui, Radu Vâlcu Quintet, o lună. La Timișoara am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine și să vorbim despre muzică, perspectivele noastre și despre atitudinea pe care vrem să o abordăm în industria asta. I-am arătat ce făceam cu RedJoy și s-a oferit să producă.
Radu: Cred că ce ne-a apropiat a fost punctul comun a fost dispoziția de a intra în studio și a lucra ore în șir, până târziu. Din păcate, și o spun cu mâna pe inimă, mulți muzicieni se feresc de orele lungi petrecute în studio, să lucreze până nu mai pot. Sunt muzicieni care au făcut o carieră și nu vor să depună efortul ăsta. În realitate, concurența e atât de aprigă, sunt multe trupe care sună atât de bine, încât nu îți poți permite să nu fii serios. E greșit să presupui că poți repeta o oră, să te lungești cu pauzele, să te duci acasă, la concert și să dai vina pe public, dacă a fost nemulțumit de prestație. Nu merge. Drept urmare, înainte de primul concert, am avut la dispoziție patru zile, am stat de dimineață până seara și a ieșit.
Aici voiam să ajung, de ce ați ales voi doi să vă alăturați trupei?
Radu: Am ascultat piesele și mi-a plăcut producția. Am apreciat și versurile, au mesaje destul de puternice și foarte bine împachetate.
Sergiu: Eu nu m-am legat atât de tare de versuri. La prima repetiție, mi-a dat Horia un ghid pentru piese și versurile. Horia nu știa că eu prima dată ascult muzica și apoi versurile. Muzica a fost motivul pentru care am început să lucrez cu el. Am văzut că e un mijloc de exprimare și am rezonat foarte tare cu felul în care își manifestă Horia formulările artistice. Deși, la prima vedere, suntem diferiți ca oameni, dar în exprimarea creativă suntem foarte asemănători. La început nu mi-au plăcut schițele în întregime, însă, lucrând, au ajuns foarte aproape de ce aveam în minte. Asta datorită și lui Radu. Ca artist îți e greu să îți expui viziunea, însă Radu are niște metode bune.
Ce credeți că aduceți voi în plus la acest proiect?
Radu: Când privești puțin din afară un produs, îl vezi diferit, deci, practic, îți e mai ușor să dezvolți o viziune deja existentă. Am comunicat, am înțeles unde vrea să ajungă și am venit și eu cu perspectiva mea.
Sergiu: Nu pot spune ce aduc în plus, dar pot spune ce aș dori să adaug. Aș vrea să ofer un sunet mai de efect. Horia vrea să mergem în direcția asta mai personală. Și, da, totul e personal, dar aș dori să dau o notă mai agresivă muzicii.
Horia, spune-mi câte ceva despre cele trei EP-uri pe care urmează să le lansați.
Horia: Lucrăm la acest proiect de 18 piese, intitulat „Music to listen to in the shadows”. Sunt piese pe care le-am compus în ultimii doi ani. Radu și Sergiu ajută acum la dezvoltarea lor. Vom împărți proiectul în trei părți. Prima e despre dragoste, despărțiri, a doua se va concentra mai mult pe moarte, pe lupta asta imposibilă cu timpul, iar a treia parte va fi mult mai resemnată. E un fel de „Infernul”, de Dante. O mare parte din meritul legat de sunetul pe care am început să îl prezentăm în formula asta îi aparține lui Radu. El a completat foarte frumos multe goluri din ideile mele. Amândoi vin cu câte ceva care împlinește muzica. E cam greu să lucrezi cu un căpos care a stat doi ani de zile cu niște piese în aceeași formulă, pe care le-a repetat de multe ori așa cum erau. Ce apreciez foarte tare la ei e că pot avea încredere în ideile lor și că m-am deschis față de ce au ei de oferit. Piesele nu mai vor mai fi de Horia Constantinescu, ci comune, prin care să ne exprimăm toți trei. După ce vom termina primul EP, vor exista și piese compuse împreună.
Câtă încredere trebuie să ai, ca artist, să îți lași piesele pe care le-ai lucrat doi ani, în mâinile altor doi muzicieni?
Horia: Cred că e redundant să spun că încrederea a venit pentru că ne înțelegem bine. Văzând ideile cu care au venit, am prins curaj. Cu Radu, la câteva zile după ce ne-am întors de la Timișoara, ne-am pus să înregistrăm prima piesă. Atunci am văzut clar ce viziune are el și cât de armonios funcționează. Mi se pare că trebuie să fii deschis, ca artist, altfel pierzi foarte mult din calitate.
