Trupa Slicer, pe scenă, e o priveliște greu de uitat. Am văzut-o prima dată tot la I-Auzi Una, într-un concert triplu, cu Grinder și Leather Brigade, pe vremea când trupa cea din urmă lansa EP-ul „Pray To The Knife”. Din punctul meu de vedere, pe care l-am păstrat încă de la prima impresie despre Slicer, calitatea cea mai importantă a unei astfel de trupe e talentul nemărginit de a te duce introduce complet în filmul lor. De la muzica alertă și captivantă, impecabil cântată, până la estetica stranie și obscură, toate elementele unui spectacol Slicer sunt solicitante și antrenează colțurile mai ascuțite ale imaginației. Dacă nu te lași înlănțuit de atmosfera lor, nu ai cum să înțelegi, decât la un nivel superficial, ce încearcă băieții să facă pe scenă.
Albumul „Stalking The Night” a fost lansat pe 12 septembrie. Conține piese compuse între 2016 și 2019, deci, cu siguranță, am mai auzit piesele înainte, la concert. Și, totuși, s-a simțit o mare bucurie că episoadele poveștii materialului au fost ordonate și aduse împreună pe un album. Nebunia, haosul, accesele de energie de la concerte și delirul încapsulat în piese, prind altfel de coerență, când se adună sub aceeași umbrelă. Cu toate astea, nu am fost surprinsă de nivelul de disciplină cu care a fost alcătuit albumul. Toți membri sunt instrumentiști foarte serioși, care cunosc mai multe laturi ale scenei și care apreciază, din mai multe puncte de vedere, muzica și producția muzicală.
Pentru fiecare ascultător, „Stalking The Night” se „vizualizează” diferit. Am ascultat albumul de mai multe ori și am simțit cum conturez un peisaj din ce în ce mai clar. Având în față imaginea artistică de pe coperta albumului și muzica în urechi, mi-am imaginat creatura ciudată, emblema albumului, proiectată cu purici, ca de pe o casetă deteriorată de timp. Fiecare piesă, în mintea mea, reflectă câte un episod ale unei singure nopți de distrugere, ignoranță și viteză, din viața monstrului. Albumul abordează mai multe teme obscure, de la pură violență până la autodistrugere și chemări demonice, care îndeamnă la utilizarea forței brute. Subiectele sunt trecute prin filtrul personajului și învăluite de un aer retro, cu miros de piele tăbăcită, tutun și oțel încins. Și cred că de asta e un material cu amprentă de măiestrie, pentru că te bagă într-o atmosferă incredibil de tangibilă, a unei distopii năucitoare, care activează toate cele cinci simțuri și declanșează un sentiment puternic de adrenalină.
Slicer înseamnă Bony la voce, Juicyfer la chitară, MaliNation la bas și Speed Creep la tobe. Aceștia se află într-un mini turneu european cu trupa Leather Brigade. Datele concertelor au fost următoarele: 12 septembrie, București, I-Auzi Una; 13 septembrie, Timișoara, Art Nemesis Club; 14 septembrie, Ungaria, Budapesta, S8 Underground; 15 septembrie, Polonia, Katowice, Pub Kobra.
Am stat de vorbă cu membrii trupei, după concert, pentru a afla mai multe despre așteptările lor de la turneu și despre „Stalking The Night”.
Acest turneu a presupus o investiție destul de riscantă. Ce așteptări aveți?
MaliNation: Bucureștiul a ieșit ok. Cred că vom fi ok. Cred că o să ieșim pe zero sau pe un minus nesemnificativ.
Juicyfer: Cel mai important lucru e că vom avea parte de o analiză a realității a stilurilor punk, speed metal, în Europa Centrală. Rămâne de văzut.
Speed Creep: Aprecierile noastre trupei Leather Brigade. Datorită lor am făcut și noi rost de un spot în Polonia.
(Alexandru Figaro, chitarist Leather Brigade, asista la discuție)
Figaro: Mulțumim foarte mult trupei Gallower, din Polonia! Dacă nu ne invitau ei să cântăm acolo, nu plănuiam neapărat turneul ăsta.
Aveți un drum foarte lung de parcurs împreună. Cum credeți că veți trăi împreună experiența la drum?
Juicyfer: În primul rând, trebuie să ne întoarcem toți! Să avem parte de drum blând și uscat.
Bony: Să nu tragă nimeni cartea cu „The Ace Of Spades”. Foarte important. Și să nu răsturnăm duba, că nu e a noastră.
Speed Creep: Ce ne dorim e să creăm niște amintiri șmechere, să cunoaștem lume bună, noi între noi să devenim mai legați. Nu putem avea mai multe așteptări, încât nu sunt foarte multe date.
Bony: Per total, turneul va fi ca o carte de vizită. Mergem acolo pe barba noastră și, dacă, avem succes și prindem puțin la public, sperăm să fim chemați. La început, cam asta e ideea, te duci, prezinți ce faci și speri să prindă.
Am discutat cu Leather Brigade după prestația de la „Posada Rock Festival”, iar trupa a susținut că sunteți motivul pentru care grupul s-a apucat de cântat. Cum vă simțiți vis-a-vis de afirmația asta?
Juicyfer: Speed Creep e mami (râde).
Speed Creep: M-am împrietenit cu băieții pentru că veneau la concertele Slicer. Îmi plăcea energia lor. Am intrat în gașca lor, iar atunci când s-au apucat ei de cântat... De fapt, nu aș putea spune că suntem un fel de părinți ai lor, ci mai degrabă un punct de referință. Adică, atunci când ești un șoarece de 17 ani, scena nesusținută poate crea confuzie pe alocuri. Ți se poate tăia elanul. Probabil, ei au văzut la noi nonșalanța asta, că nu contează dacă facem concert pe două beri, măcar cântăm.
Juicyfer: Am reușit să punem niște baze, să ne creăm niște legături, pe care le-am pus și lor la dispoziție. La fel cum am avut noi parte de ajutor, la rândul nostru îl dăm mai departe, astfel încât ei să pună în valoare talentul ăsta excelent pe care îl au.
Figaro, care e punctul tău de vedere?
Figaro: Membrii trupei Slicer au fost foarte importanți pentru dezvoltarea noastră. Ne-au ajutat cu sala de repetiții, cu primul nostru concert, unde ne-au descoperit și alte persoane, organizatori și așa mai departe. Oricum, pentru noi, Slicer au fost ca niște modele, încă de dinainte să ne apucăm de cântat.
Slicer abordează un stil mai puțin cunoscut la noi și a reușit, totuși, să creeze o comunitate de oameni faini. Ați dat de obstacole atunci când ați început să integrați tot conceptul trupei în scenă?
Speed Creep: Nu știu dacă a fost vorba de obstacole, însă... Putem avea în vedere faptul că eu și Juicyfer am cântat în Damage Case, Juicyfer și MaliNation au fost în Crossbone, Bony, la rândul lui a cântat în Snapjaw și Spine Crusher. Practic, Slicer a fost un punct median. Nu am vrut să fie nici foarte thrash, nici foarte speed, nici foarte rock n’roll. Am vrut să fie ceva mai obscur. Nici nu știu dacă a fost vorba de un nivel mai mare de maturitate sau, pur și simplu, am simțit noi că asta vrem să încercăm. Aveam o comunitate de fani oricum...
Juicyfer întrerupe: (Pe un ton ironic, chicotind) Ne-a dat Bony bani să îi cântăm piesele! Ne plătește bine să îi punem în practică viziunea artistică.
Speed Creep: (Continuând gluma) Și noi, de fapt, suntem mercenari.
Juicyfer: (Râzând) Cântăm la nunți.
(Râzând) A! Deci de asta purtați măști pe scenă.
Juicyfer: Noi i-am zis că doar noi ar trebui să purtăm măștile. El ar trebui să fie personajul principal. (Râzând) Noi suntem un fel de Carla’s Dreams.
Știu că poate, pentru publicul vostru, imaginea voastră are o semnificație, dar pentru cei care vă descoperă, de unde a pornit ideea măștilor de călău pe față?
Bony: Ideea asta a pornit de la primul concert underground la care am fost, prin 2005, în fostul Underworld, de la Kogălniceanu. Fiind obișnuit cu imaginea asta din afară, de show-uri mari, spectaculoase, pur și simplu au fost niște băieți care au ieșit din public, s-au urcat pe scenă și au început să cânte și mi s-a părut o mare țeapă. Asta chiar dacă, din punct de vedere muzical, chiar aveau ceva de zis. Erau fix după muncă, în tricou, adidași. Mi s-a părut lipsit de intenție. Am vrut să fac un proiect pe care eu să îmi doresc să îl văd. La primele două concerte ale primului proiect pe care l-am avut, Snapjaw, ne-am prezentat fără mască. Următoarele, din 2007 în colo, au fost cu mască, fix din intenția de a crea alt fel de atmosferă pe scenă. De acolo am continuat tot așa. Am păstrat conceptul de mască, iar la fiecare proiect, la fiecare schimbare de stil, am schimbat și masca.
Juicyfer: Trebuie să menționăm că eu și Speed Creep l-am văzut pe Bony prima dată la un concert de-al lui. Nu știam cine se află în spatele măștii. Ne-am dorit foarte mult să aflăm cum e el, care e treaba cu el.
Bony: Am avut șansa să întâlnesc niște băieți, cu care să cânt niște rock nebun, turbat, cinstit, care să fie pe filmul ăsta, cu prezența scenică, imaginea.
Tocmai ați lansat „Stalking The Night”. Cum vă simțiți, după atâta efort, să vă țineți muzica în palme?
Bony: E ca o gură de aer proaspăt, în urma micilor întâmplări din trecut. Materialul a trecut prin multe mâini, am decis să îl tragem din nou. Ne bucurăm că, într-un final, s-a materializat.
Speed Creep: Mă simt foarte bine. Piesele au fost făcute acum ceva timp, nu au ieșit ieri de la cuptor. Îmi doream la un moment dat să văd un produs, până la urmă e portofoliul trupei. Nu te poți duce în afară, fără să ai o chestie de promovat. Ai părea un artist, cel puțin, neserios, chit că faci cântări bune. Și chiar dacă te descurci bine pe scenă, tot tu pierzi, dacă nu aduci nimic, pentru că oamenii nu vor putea să ia nimic de la tine. Atunci, sunt bucuros că albumul a apărut la timp. Probabil ai văzut că nu am făcut vreo mișcare cu el, noi doar l-am lansat, oamenii deja știau piesele de la concerte. A fost mai mult pentru a oferi posibilitatea de a asculta Slicer acasă, că nu aveam nimic înregistrat.
Bony: Am ceva de adăugat, legat de album. Am avut un membru fondator, care a contribuit masiv la compoziția pieselor acestea, dar care a decis să nu mai colaboreze cu noi. Vreau doar să îi transmit aprecierile noastre lui Liv, din Raizing Hell. Piesele sunt compuse în perioada în care și ea activa în formula de atunci.
Bony a revenit cu o declarație după terminarea turneului.
„Turneul a decurs mai bine decât ne așteptam și reacția generală a publicului a fost una bună, indiferent de numărul participanților. Un alt aspect pozitiv recurent a fost profesionalismul sunetiștilor, fiecare dintre ei fiind de nota zece, unii dintre ei chiar ascultând formațiile înainte de concert, pentru a face un sunet optim. Punctul culminant al turneului a fost, bineînțeles, festivalul din Katowice. Nu am văzut nicăieri atâția maniaci, care știu sa petreacă si să se distreze, la un loc. Spațiul în care s-a ținut a fost din nou un plus, noi neavând nimic similar in București. Speram ca la următorul turneu vom pune în practica ce am învățat din experiența asta și că vom reuși să cântăm în mai multe locuri, unde nu s-a putut de data asta,” a declarat solistul.
